ACCIDENT SPECTACULOS la Tomșani: a scăpat cu bine după ce s-a răsturnat cu mașina


Vineri după-amiaza, în satul Foleștii de Jos din comuna Tomșani s-a petrecut un accident rutier care, din fericire, s-a soldat cu pagube materiale și doar cu ceva răni superficiale pentru șoferul «cascador».
Un autoturism a părăsit partea carosabilă a drumului și s-a răsturnat după ce a plonjat câțiva metri în gol. La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de descarcerare și cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță a SMURD Vâlcea. Din fericire, nu a fost nevoie de atâta mobilizare de forțe, șoferul reușind să iasă singur din mașina avariată până la sosirea salvatorilor. El a fost transportat la spitalul din Râmnicu Vâlcea cu o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vâlcea. Traficul în zonă nu a fost blocat și nici nu a existat pericolul declanșării unui incendiu, chiar dacă pompierii au asigurat măsurile necesare pentru a preîntâmpina un astfel de incident. Acum rămâne doar problema reparării mașinii, care a ieșit destul de șifonată după plonjonul spectaculos!
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea