A PLECAT ȘI NU S-A MAI ÎNTORS! Este căutată în tot județul!


Polițiștii vâlceni au anunțat că desfășoară verificări pentru identificarea unei minore în vârstă de 14 ani. Conform informațiilor oferite de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, adolescenta a plecat de la domiciliu la data de 4 mai 2021 și nu a revenit până la acest moment.
„Polițiștii Secției 8 Rurală Lăpușata au fost anunțați de o femeie din comuna Roești, sat Ciocâltei, cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 4 mai 2021, fiica sa a plecat de la domiciliu și nu a revenit. Fata are 160 cm înălțime, 60 de kilograme, păr șaten lung și ondulat, ochi căprui, ten deschis. Cei care au informații, sunt rugați sa apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursă foto: IPJ Vâlcea
Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea
UP-DATE 5 mai 2021, ora 12.00:

Minora a fost găsită în municipiul Pitești din județul Argeș. Ea a fost redată familiei, polițiștii argeșeni stabilind că, pe timpul celor aproximativ 24 de ore în care a fost plecată, nu a fost victima vreunei infracțiuni.