Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 septembrie 2021

27 de nou-născuți abandonați în spital și doar opt adoptați


Situația copiilor abandonați în unitățile spitalicești este destul de îngrijorătoare; Un raport al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea atestă că, în cel de-al doilea trimestru, 27 de nou-născuți au fost abandonați în spital. Din păcate, doar opt dintre copiii aflați în sistemul social au fost adoptați. Cu toate acestea, alte cinci dosare pentru adopții se află în instanță, iar alte 7-8 procese sunt pe rol. Potrivit declarației directorului DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, modificarea legii adopției aduce și lucruri bune: „Legea adopției a fost modificată în aprilie 2012. Există o prevedere legală ce specifică clar că-n cazul copiilor abandonați și nevizitați de părinți un an de zile se trece direct la adopție. Astfel, lucrurile devin mai simple”. Menționăm că, în adăpostul copiilor străzii au fost înregistrate patru cazuri, iar la „Telefonul copilului” 37 de sesizări privind abuzul și neglijarea minorilor.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized