Trei facultăţi la fosta garnizoană din Vlădeşti!?!


vladoiu_aurel• deputatul Vlădoiu susţine că SNSPA şi Politehnica intenţionează să deschidă secţii în Râmnic
 

Nu cu mult timp în urmă, deputatul Aurel Vlădoiu a avut o întâlnire cu ministrul Remus Pricopie. Parlamentarul PSD i-a reamintit acestuia că, în 2010, Ministerul Educaţiei a preluat garnizoana de la Vlădeşti, în ideea amenajării unui campus universitar. „Au trecut trei ani şi nu s-a făcut mai nimic. S-a găsit o soluţie, ce va fi pre­zentată şi într-o şedinţă de Guvern, luna aceasta sau cel târziu în septembrie. Două universităţi, Scoala Naţională de Studii Politice şi Administraţie (SNSPA) şi Politehnica Bucureşti, ar urma să înfiinţeze câte 3 facultăţi. Asta ar fi o variantă. A doua ar fi ca, la Vlădeşti, să se facă un centru de excelenţă, unde toţi elevii, stu­den­­ţii supradotaţi, profesorii, înainte de olimpiade, să vină la pregătiri”, declară Vlădoiu.

Trebuie deblocată finanţarea lucrărilor la şcoli şi grădiniţe prin Banca Mondială

Un alt subiect de dialog între Vlădoiu şi ministrul Pricopie a fost legat de finanţarea lucrărilor la grădiniţe prin Banca Mondială. „În Vâlcea, avem şase astfel de grădiniţe: Băbeni, Vaideeni, Slătioara, Dăeşti şi Mihăeşti (are prinse două). Am vorbit şi despre deblocarea finanţării lucrărilor la unele şcoli, tot prin Banca Mondială. E un caz deosebit la Măldăreşti. Şcoala generală a fost făcută în 2010 şi, de atunci, stă nefolosită, pentru că n-am fost în stare să facem grupurile sanitare şi sistemul de încălzire. Ministrul Pricopie a părut foarte receptiv. A chemat-o pe doamna Crişan, directorul care se ocupă de investiţii, şi mi-a promis că se rezolvă”, a conchis deputatul Vlădoiu.