Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 septembrie 2020

26 de ani de la apariția primului cotidian particular din România postdecembristă


Mesaje de felicitare, din țară și de peste hotare

Au trecut 26 de ani de la apariția primului cotidian particular și independent din România postdecembristă – „Curierul de Vâlcea”, ziarul de suflet al vâlcenilor. De 11 ani lucrez la acest minunat ziar, imediat cum am terminat Facultatea de Jurnalism. Au fost momente frumoase, momente mai puțin plăcute, dar, dincolo de toate, fac ceea ce îmi place, fac ceea ce am învățat. Redacția este a doua mea familie.
La mulți ani, „Curierul de Vâlcea” și iubiți cititori! La mulți ani, domnului Ioan Barbu, fondator și Președinte de onoare al ziarului! La mulți ani, lui Sorin Alexandru Barbu, Director general ! La mulți ani, dragi colegi!
Anamaria Constantinescu,
redactor de rubrică, Curierul de Vâlcea

LA MULȚI ANI „Curierul de Vâlcea” și Domnul să te ajute să dăinui pururi! Tuturor din colectivul redacțional vă doresc să fiți sănătoși și creativi, răbdători cu nimicurile și cu cei care le scornesc, să păstrați adevărul și onorabilitatea ce v-au caracterizat de la început. Să fiți sănătoși, pentru că sănătatea este cel mai scump lucru de pe lume. Mă bucur că „Nenea” este încă puternic și răbdător cu diversioniștii și mă mai bucur că, deja, tineretul a preluat în forță și cu aceleași caractere continuitatea, pentru că ziarul nostru „Curierul de Vâlcea” este printre puținele din țară care merită să continue tradiția relevării adevărului, curățeniei spirituale, propagării culturii în rândul maselor. Ne mândrim cu faptul că ziarul reprezentativ al Vâlcii a format o școală de ziariști adevărați, păstrând tradiția românească.
Dr. Dionisie Dubinciuc

Dragă Nenea Ioan Barbu, Dumnezeu să te ţină cu sănătate, forţă epică şi inspirație ani mulți şi luminoși, pentru ce întemeiezi cu talent şi trudă în ţară şi în lume! Felicitări sincere şi calde! Felicitări şi „Curierului de Vâlcea”, la care ai pus umărul şi sufletul, alături de colectivul redacţional şi de Sorin Alexandru Barbu, să dureze şi să existe „sub ani” şi „peste ani”!
Mândră de a fi în preajma literară a Domniei Tale,
Passionaria Stoicescu
Scriitoare – Bucureşti

Gracias Sr. Ioan Barbu por su trabajo de 26 años en el diario Curierul de Vâlcea y por su permente interés por el mundo del arte y la cultura.
En este enlace puede ver la presentación del libro REGIMENTUL ALB, en Barcelona (Catalunya) España. Traducido al español: EL REGIMIENTO BLANCO: http://joanpanisello.blogspot.com.es/2016/01/joan-panisello-al-canal-te.html.
Mucha vida a ustes, a su familia y al dirio
Curierul de Vâlcea
*
Dl Ioan Barbu, felicitări pentru activitatea de-a lungul a 26 de ani a ziarului Curierul Vâlcea, pentru permanentul său interes pentru lumea de artă și cultură.
In acest link puteți vedea lansarea volumului Dv.de povestiri Regimentul Alb în Barcelona (Catalonia), Spania, tradus în limba spaniolă: EL REGIMIENTO BLANCO: http://joanpanisello.blogspot.com.es/2016/01/joan-panisello-al-canal-te.html.
Viață lungă familiei Dv. și ziarului „Curierul de Vâlcea”!
Joana y Joan Panisello Chavarria 
jp@panisello.net – prin yahoo.com

În anul binecuvântat 1989, românii au aflat ce este Libertatea, dar nu și cum trebuie folosită. Printre cei puţini care au înţeles vocaţia Libertăţii a fost un mare patriot din Râmnicu Vâlcea, Ioan Barbu, ziarist, formator de opinie, scriitor talentat. A fost printre fondatorii primului ziar privat, independent din România postcomunistă, „Curierul de Vâlcea”, pus în slujba Adevărului, marele beneficiar al Libertăţii, așa cum se precizează în Motto-ul așezat sub titlu: „Orice adevăr merită citit!”
În cei 26 ani trecuţi de la apariţia primului ziar independent din România, Colectivul de redactori a respectat cu sfinţenie deviza ziarului. Efortul acestui brav colectiv condus de NENEA Ioan Barbu, apoi de vrednicul său fiu, Sorin Alexandru Barbu, a făcut ca publicația vâlceană să devină un ziar al românilor de pretutindeni. Ca vâlcean și român aflat în Diasporă, vă asigur că ziarul „CURIERUL DE VÂLCEA”, prin ediţia sa online, este legătura zilnică, permanentă cu ţara a numeroșilor români răspândiţi în toată lumea. Regretul nostru este faptul că Suplimentul literar și artistic al Curierului și-a încetat apariţia.
În nume personal și al românilor aflaţi în lume, felicit Colectivul de redacție al ziarului „Curierul de Vâlcea” cu ocazia celei de a 26-a aniversări de la prima apariţie. Îi urez prietenului scriitor Ioan Barbu viaţă lungă și putere de creaţie.
Dr. Nicolae Radu, vâlcean de origine, medic, scriitor
Bourg-en-Bresse, Franţa

La mulți ani ziarului „Curierul de Vâlcea” și echipei care îl editerază în frunte cu scriitorul Ioan Barbu și Sorin Alexandru Barbu!
Silviu Guga
Scriitor – Sibiu

La a 26-a aniversare a prețiosului vostru ziar, la mulți ani, dragi colegi de la „Curierul de Vâlcea”!
Michaela Bocu
Redactor şef adjunct – „Făclia de Cluj”

La mulți ani, „Curierul de Vâlcea”, ani minunați, plini de știri și de articole care să anunțe vești bune pentru neamul daco-romanilor, pentru România, care să vestească descoperiri și opere minunate create în spațiul vâlcean! Fie ca Domnul să fie cu noi și să ne inspire tot timpul. Mulți ani de viață, plini de sănătate prietenului Ioan Barbu! Vă îmbrățișez cu dragoste pe toți.
Ştefan Dumitrescu
Scriitor – Tulcea, vâlcean de origine

Domnule Ioan Barbu, vă felicit cu ocazia aniversării a 26 de ani de la fondarea ziarului „Curierul de Vâlcea”. Felicitări, de asemenea, colectivul redacțional și tuturor cititorilor. Sunteți un om deosebit și aveți alături o frumoasă familie, a redacției și a miilor de cititori. Sunteți un om norocos. Personal sunt bucuros că v-am cunoscut și vă sunt etern dator pentru încredere și atenție. Vă rămân un admirator și suporter fidel. Sunteți omul cel mai special pe care l-am cunoscut în ultimii ani. Salutari doamnei Silvia Barbu și frumoasei dv. familii. La fel, gânduri bune tuturor prietenilor vâlceni.
La mulți ani, Curierul de Vâlcea! La mulți ani, dragi vâlceni!
Marian Nencescu
Scriitor – Bucureşti

Mesaj adresat de ÎPS dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

Excelența Voastră, Domnule Prof. Dr. Lilian Zamfiroiu,
Domnule Ioan Barbu, Președinte de Onoare al cotidianului Curierul de Vâlcea,
Domnule Director General, Sorin Alexandru Barbu,
Domniile Voastre,
Onorat auditoriu,

VARSANUFIELa acest ceas aniversar, 26 de ani de la fondarea cotidianului Curierul de Vâlcea, se cuvine să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru darurile Sale pe care le revarsă în fiecare clipă asupra noastră și asupra lucrărilor pe care noi le înfăptuim, iar în același timp ne simțim datori să vă felicităm pentru întreaga Dumneavoastră lucrare pusă în slujba Adevărului, a informației corecte, a culturii și neamului românesc.
Curierul de Vâlcea este primul cotidian particular din România fondat în urma Revoluției care a dărâmat regimul ateu din țara noastră și, totodată, printre puținele ziare, care au reușit să reziste pe o perioadă atât de lungă, fără întrerupere. Lansat ca noutate publicistică în Râmnicu Vâlcea, când încă evenimentele prin care s-a răsturnat regimul roșu din România nici nu se încheiaseră, Curierul de Vâlcea a cunoscut o evoluție ascendentă, în plan editorial și tipografic, precum și în arealul de difuzare către cititori.
Într-o societate marcată de schimbări imprevizibile, într-un peisaj me­diatic dominat de senzaţional şi agresivitate, Curierul de Vâlcea şi-a propus permanent să aşeze în prim-plan valorile morale şi spirituale tradiţionale, cultivând totodată res­pec­tul faţă de demnitatea umană şi principiile deontologiei jurnalistice.
Cu mijloacele jurnalistice clasice şi cu trăsături specifice elanului scriitorilor vâlceni, trăsături izvorâte din bucuria credinţei și conștientizarea importanței valorilor tradiționale ale poporului nostru, mesajul ziarului Curierul de Vâlcea contribuie la cultivarea adevărului și a valorilor care stau la temelia culturii şi civilizaţiei europene moderne: libertate şi responsabilitate, dreptate şi so­lidaritate, progres şi spe­ranţă. Acest cotidian oferă constant informaţii netrunchiate, făcute cu profesionalism, dăruire și obiectivitate. Lucrul acesta este dovedit și prin faptul că, iată, după 26 de ani sunteți tot mai citiți și tot mai apreciați.
Totodată, îl felicităm în mod deosebit pe Dl. Ioan Barbu, Președintele de Onoare ale acestui ziar, care astăzi (n. red. vineri) lansează un nou și impresionant volum, intitulat sugestiv, Răpirea sângerândă, scriere care accentuează și necesitatea modelelor în situația dramatică în care se găsește societatea noastră astăzi. Răpirea sângerândă a valorilor neamului nostru înseamnă renunțarea la demnitatea și chiar ființa noastră națională. Spunem aceasta, întrucât Europa apuseană nu mai este racordată, în mare măsură, la aceste valori, acolo consumismul, adesea fără limită, pragmatismul, uneori exacerbat fără noimă, şi confortul, conceput aproape ca o nouă religie, fiind valorizate intens. Datoria noastră a tuturor este să apărăm, prin mijloacele de care dispunem, valorile tradiționale ale neamului nostru, lucru pe care Domniile Voastre ne-ați convins că îl faceți.
La acest moment aniversar prilejuit de împlinirea a 26 ani de apostolat mediatic al ziarului Curierul de Vâlcea, adu­cem mulţumire Preasfintei Treimi şi pomenim în rugă­ciune pe toţi cei care au ostenit şi ostenesc la această lucrare misionară sfântă de cultivare a conştiinţei şi unităţii neamului nostru. Cu această bucurie sfântă, felicităm pe toţi ostenitorii, binefăcătorii şi cititorii publicaţiei Curierul de Vâlcea şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să vă dăruiască tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în lucrarea pe care bine o faceți.

Cu arhiereşti şi părinteşti binecuvântări,
† VARSANUFIE
Arhiepiscopul Râmnicului

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Eveniment