18 martie – Ziua Bartolomeu Anania în cultura vâlceană
• titanul legionar al ortodoxiei românești a plecat din comuna Glăvile
Pe numele de mirean, Valeriu Anania, prelatul s-a născut pe 18 martie 1921, în comuna Glăvile, județul Vâlcea. A fost un scriitor și un cleric ortodox de cel mai înalt nivel. Din 1993 și până la moarte, a fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului (până în 2005 în cadrul Mitropoliei Ardealului). În anul 2006, a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. În anul 2007, a fost principalul contracandidat al mitropolitului Daniel Ciobotea la alegerea noului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Copilăria
A urmat școala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la București. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din București ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. În anul 1935, minor fiind, s-a înscris în organizația „Mănunchiul de prieteni”, organizație legionară a tineretului școlar. În anul 1936 era deja încadrat în „Frăția de Cruce”, organizație superioară celei dintâi. Peste ani, își amintește Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania: „Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal și altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani), «Frăția de Cruce» din Seminarul Central a fost desființată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar și după aceea, mi-a fost dat să văd și reversul medaliei, adică fața neștiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în «Frăția de Cruce» din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educație, și că nu am avut de învățat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam și de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu”.
În anul 1941, a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. Mărturisește în continuare înaltul prelat: „…După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fișa cu calificativul «legionar», un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viață întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost și am rămas de dreapta”.
Chemarea
La 2 februarie 1942, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din București, dându-i-se numele de Bartolomeu. În același an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi și Baia de Arieș.
În toamna anului 1944, s-a înscris ca student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administrație românească. În calitate de președinte al studenților din Centrul Studențesc „Petru Maior” a organizat și condus greva studențească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1946 și totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve, a fost exmatriculat în anul 1947, după care a ajuns stareț la Mănăstirea Toplița, aflată pe atunci în județul Mureș (interbelic).
Între anii 1948-1949, a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950, inspector patriarhal pentru învățământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din București, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară și Socială a Clerului, la Curtea de Argeș. În anul 1958, a fost din nou arestat, sub acuzația de activitate legionară înainte de 23 august 1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploiești la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Și-a ispășit pedeapsa în închisoarea Aiud, la secția „politici”, unde a făcut parte dintr-un comitet de reeducare.
În timpul detenției i-a murit mama, iar el a fost înștiințat de acest fapt de către fratele lui, închis și el în aceeași închisoare. În 1964 a fost eliberat, împreună cu alți deținuți politici, în urma unui decret dat de autorități pentru anularea detenției politice.
Viața în Lumea Nouă
În anul 1966, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului „Publicații”. În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. A ținut numeroase conferințe și a făcut parte din mai multe delegații ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Este membru fondator al Comitetului Sălii Românești din Detroit, avându-l ca invitat la dineul de promovare din 21 mai 1976, pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade. A participat la diverse conferințe în Detroit, Chicago, Windsor și Honolulu, fiind ales ca membru în delegația Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Bisericile vechi orientale din Egipt, Etiopia și India (1969). Conform jurnalistului Ioan T. Morar, Bartolomeu Anania ar fi furnizat Securității note informative despre Andrei Scrima, unul din teologii ortodocși de seamă aflați în exil. După reîntoarcerea în țară, a fost director al Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul 1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului.
După 1989
În primăvara anului 1990, a făcut parte din Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiș, Toader Crâșmariu și de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.
La 21 ianuarie 1993, după moartea arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost ales arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului. Hirotonirea întru arhiereu și instalarea în Catedrala Ortodoxă a Clujului a fost oficiată de patriarhul Teoctist în data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi și de o mare mulțime de credincioși.
În toamna anului 2005, după decesul mitropolitului Antonie Plămădeală, a declarat inițial că este prea bătrân pentru a candida la scaunul de mitropolit. Nemulțumit că Laurențiu Streza și nu Andrei Andreicuț, candidatul pe care l-a susținut în mod public, a fost ales în funcția de mitropolit al Ardealului, a inițiat ruperea episcopiilor din nordul și centrul Ardealului de sub jurisdicția scaunului mitropolitan de la Sibiu. Acest demers a stârnit nemulțumirea unor credincioși și a atras dezaprobarea unor comentatori.
În data de 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe arhiepiscopul Bartolomeu la rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului. Această nouă mitropolie, înființată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut și i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Națională Bisericească pe 1 martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.
La alegerile desfășurate în data de 12 septembrie 2007, a obținut 66 de voturi în Colegiul Electoral Bisericesc, față de 95 de voturi obținute de mitropolitul Daniel Ciobotea, care astfel a fost ales succesor al Patriarhului Teoctist.
Moștenirea
S-a afirmat în literatură încă de pe băncile școlii, făcându-și debutul în anul 1936 la revista „Vremea”, apoi la revista „Dacia Rediviva”, al cărei redactor principal a și fost. După ani a colaborat la revistele: „Gazeta Literară”, „Luceafărul”, „Magazin Istoric”, „Ateneu” și altele. A publicat în revistele centrale bisericești, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Olteniei”, buletinul și calendarul „Credința” din Detroit, „Renașterea” din Cluj (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Ca dramaturg, este autor pentru: „Miorița” (1966); „Meșterul Manole” (1968); „Du-te vreme, vino, vreme!” (1969); „Păhărelul cu nectar” (fantezie pentru copii-1969); „Steaua Zimbrului” (1971); „Poeme cu măști” (1972). Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale țării, precum „Barbu Ștefănescu Delavrancea” din București, „Alexandru Davila” din Pitești, „Dramatic” din Baia Mare ș.a.
Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală – București, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel al Patriarhiei Antiohiei. Începând cu data de 22 noiembrie 2010 a fost membru de onoare al Academiei Române.
Potrivit ultimelor rezultate ale cercetărilor de arhivă, Mitropolitul Bartolomeu Anania nu a colaborat cu Securitatea, „nici în detenție, nici în libertate; nici în țară, nici în străinătate; nici cu angajament, nici fără angajament; nici cu nume conspirativ, nici cu nume propriu”, după cum afirma el însuși în timpul vieții. Afirmațiile sale au fost confirmate de documentarul Ioanei Diaconescu (cercetător CNSAS) Bartolomeu Anania. Dosare de urmărire informativă, apărut în numerele 10 și 11 din 2012 ale „României Literare”.