Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

6 decembrie 2019

160 de ani de la nașterea lui Anton Pann


Anton_Pann pann_01

Anul acesta, la data de 2 noiembrie, s-au împlinit 160 de ani de la trecerea la cele veşnice a ilustrului protopsalt, compozitor, dascăl de muzică bisericească şi literat Anton Pann. Deşi scriitorii şi criticii literari au afirmat că preocuparea principală a lui Anton Pann a fost literatura, totuşi spusele sale par să încline balanţa în favoarea muzicii bisericeşti. În prefaţa la Fabule şi istorioare, psaltul mărturiseşte: „Eu altele n-am învăţat, decât din mica copilărie a mea mi-am bătut capul ca să ajung desăvârşit în meşteşugul muzicii bisericeşti, în care am şi izbutit.“ Contemporan cu mai vârstnicul şi mult încercatul Macarie Ieromonahul şi împreună tălmăcitor cu aces­ta al cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte, Anton Pann poate fi considerat un deschizător de drumuri şi adevărat luminător al neamului românesc. Deşi nu a avut posibilitatea de a studia la şcolile înalte ale vremii, Anton Pann a rămas în literatura română unul dintre scriitorii care cu is­te­ţi­mea cuvântului întipărit în povestirile, proverbele, fabulele şi istorioarele sale au fascinat şi fascinează şi astăzi pe cei mai distinşi oameni de cultură.
Itinerar biografic
S-a născut în preajma anilor 1796-1797, în oraşul Sliven, din sudul Dunării. Tatăl său, Pandoleon sau Pandele Petrov, era de origine vlah, de profesie căl­dă­rar, iar mama sa, Tomaida, era grecoaică. Va primi la botez numele Antonie. Încă din fra­ge­dă copilărie, dovedind talent mu­zical, a fost încredinţat das­călului bisericii ca să deprindă arta stranei. După moar­tea soţului, din cauza înăspririi conflictelor dintre ruşi şi turci, Tomaida părăseşte Slivenul şi merge în Ba­sa­ra­bia. Aici, pe la anul 1810, Anton va cânta în corul Ca­te­dra­lei Mitropolitane din Chi­şi­nău, printre sopranii armoniei ecleziastice, după cum măr­tu­ri­seşte în Litur­ghierul său tipărit în anul 1847, la p. 53. În anul 1806, în urma unui război între ruşi şi turci, fraţii mai mari ai lui Anton Pann, înrolaţi în armata ţa­ris­tă, cad la datorie. În urma ane­xării Basarabiei de către Imperiul ţarist, în anul 1812, prin Pacea de la Bucureşti, Tomaida şi micuţul Antonache părăsesc Basarabia şi vin la Bu­cu­reşti. Aici, va deveni, pe rând, paraclisier la Biserica Olari şi defteriu (cântăreţ II) la Biserica Sfinţi de pe Calea Moşilor. În anii 1812-1816, va studia psal­ti­chia veche cu das­călul grec Dio­nisie Fotino. Se înscrie, foarte probabil, la cursurile de psaltichie în noua sistimă susţinute, începând din 1817, de dascălul grec Petru Efesiul la şcoala des­chisă la Biserica „Sfântul Nicolae“-Şelari. În anul 1819, ajunge director al tipografiei lui Petru Efesiu. Aici, va ti­pă­ri un axion în româneşte – pri­ma cân­tare psaltică tipărită în lu­mea ortodoxă. Mitropolitul Dionisie Lupu îl numeşte în comisia de ro­mânire a me­lo­diilor bise­ri­ceşti, alături de Macarie Ie­ro­mo­na­hul şi Panaiot Enghiurliu. Se căsă­to­reşte cu Zamfira Agureazan cu care va avea un fiu pe nume Lazăr, devenit preot la Biserica „Sfântul Visarion“. Ne­în­ţe­le­gerile şi lipsurile materiale o determină pe soţie să di­vor­ţeze de el. În anul 1821, în timpul Re­voluţiei lui Tudor Vla­di­mi­res­cu se refugiază pes­te munţi, la Braşov. După încetarea represiunii turceşti de la Bucureşti a re­venit aici, în anul 1822. Îşi continuă activitate de tălmăcire a cân­tărilor de strană, după cum el însuşi mărturiseşte: „După ce am învăţat canoa­nele şi orto­gra­fia acestui meş­teşug, n-am zăbovit a români şi a lucra cărţile cele mai trebuincioase care sunt: Anastasimatarul serdarului Dionisie Forino, Docsastarul dim­pre­ună cu Triodul şi Penticostarul, Heruvico Chinonicarul, Catavasierul şi altele. Care ne­dându-mi mâna să le tipăresc, şed pe fundul lăzii de vreo douăzeci de ani. Şi nu vor ieşi la lumină până nu să va găsi un patriot care să ştie preţul asemenea osteneli şi să jertfească un ce pentru tipărirea lor“. Însă, pen­tru desfă­şu­ra­rea unui învăţământ de înaltă ţinută este nevoie de manuale teoretice şi cărţi de cântări. De aceea, hotărăşte să-şi în­fiin­­ţe­ze o tipografie, însă nu de­ţine fon­durile necesare. Pentru a-şi asigura traiul zilnic, tipăreşte calendare, broşuri, cărţi cu caracter laic, poezii popu­lare, cântece de lu­me şi de stea. Dascălul român tipăreşte, în anul 1830, o cărticică intitulată Versuri musiceşti ce se cântă la Naşterea Domnului, dar fără note mu­zicale. Din anul 1823, predă psaltichia la şcoala de cântări bi­sericeşti de pe Podul Mo­go­şoa­ia. În anii 1826-1827, va preda psaltichia la Şcoala de musichie de la Râm­ni­cu Vâlcea. Aici îl va avea elev pe Nifon, viitorul Mi­tro­polit primat al României. Pa­ralel cu ac­ti­­vitatea didactică, va îndeplini şi rolul de psalt la Biserica Mai­ca Dom­nului. La rugămintea maicii Platonida, stareţa Mănăstirii Dintr-un lemn, predă muzica psaltică maicilor din mănăstire. Aici o cunoaşte pe nepoata stareţei, sora Anica, cu care va fugi peste munţi la Braşov, în anul 1828. În anul 1830, îl re­gă­sim profesor la şcoala de pe Podul Mogoşoaia. Se va că­să­to­ri cu Anica. Cei doi vor avea doi copii, Gheorghe şi Tinca. Gheor­ghe va muri la vârsta de trei ani, iar naşterea Eca­te­ri­nei (Tinca) îi va preschimba tris­te­ţea în bucurie. În 1838, moare To­maida, mama sa, iar în anul 1840, se recăsătoreşte a treia oară, cu o tânără pe nu­me Eca­te­rina. Din anul 1842, va preda psaltichia la se­minarul mi­tro­poliei până în anul 1848. Tot în anul 1842, la cererea cre­din­cio­şilor, este numit de mitropolit cân­tăreţ la Bi­serica Curtea Veche, unde va rămâne până în anul 1844, când va fi înlocuit de corul Stabului Oştirii, dirijat de arhimandritul rus Visarion. În anul 1843, reuşeşte să-şi înfiinţeze o tipografie proprie, în chiliile Bisericii Olteni, în care va tipări aproape toate cărţile sale de psaltichie necesare cultului ortodox. Bogata sa operă muzicală bisericească va depăşi cu mult creaţia altor psalţi români. În vara anului 1844, se găseşte la Mănăstirea Tismana, ca oas­pe­te al sta­reţu­lui acestei mă­năs­tiri, arhimandritul Sp­i­ri­don, că­ru­ia îi dedică slujba Adormirii Maicii Domnului. În anul 1848, devine cântăreţ la Biserica Kretzulescu, unde reuşeşte să formeze un cor de tineri. Tot acum, merge la Râmnicu Vâlcea pentru a-şi vinde cărţile de psaltichie şi pentru a-şi asigura un nu­măr minim de prenume­ranţi care să-i susţină vii­toa­rele pro­iec­te tipografice. Aici va partici­pa, la 20 iunie, la ceremonia de sfinţire a stindardelor libertăţii naţionale la Biserica „Tuturor Sfinţilor“, unde conduce corul cântăreţilor din oraş. Se reîntoarce în Bucureşti la începutul anului 1849 şi capătă o răceală gravă. Acum îşi redactează primul testament, în care cere să fie îngropat la Viforâta. Va supravieţui acestei răceli şi va continua activitatea tipografică. În anii 1848-1849, seminarul este închis. Cursurile vor fi reluate în anul 1851, iar psaltul nu va mai figura printre cadrele didactice de aici, muzica bisericească urmând a fi predată la clasa I de ierodiaconul Calistrat, iar la clasa a II-a de ierodiaconul Ie­ro­nim. În perioada următoare, va vizita pentru a treia oară Şcheii Braşovului. George Ucenescu, dis­cipolul său, devine cântăreţ la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şchei. Anton Pann continuă să ti­părească cărţi de psaltichie până în anul morţii sale, 1854. În 20 august 1854, îşi redactează cel de-al doilea testament şi cere să fie înmormântat la Schitul Roşioara, în ţinutul Prahovei. În ziua de 2 noiembrie, a aceluiaşi an moare în urma unei cumplite suferinţe provocate de un tifos virulent. A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, unde a cântat în ultimii ani ai vieţii.
Opera psaltică a lui Anton Pann este cuprinsă în manuscrise şi tipărituri
Creaţia psaltică a lui Anton Pann este răspândită în zeci de manuscrise şi tipărituri aflate în numeroase fonduri de biblioteci, publice, bisericeşti şi particulare. Cel mai important fond de manuscrise este găzduit de Bi­blioteca Academiei Române. Alte manuscrise psaltice se păstrează în biblioteci precum: Biblioteca Palatului Patriarhal, bibliotecile mănăstirilor Dintr-un lemn, Hurezi şi Tismana, în Muzeul Judeţean Vâlcea, biblioteca Episcopiei Râmnicului, în Muzeul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea etc. El ne-a lăsat şi primele culegeri de colinde şi cântece de stea, câteva cânturi morale, cântece de lume, mult savurate în epoca sa, dar ascultate cu deosebită plăcere şi astăzi. Prin eforturile şi izbutirile sale muzicale, Anton Pann rămâne până astăzi o fi­gură remarcabilă a muzicii noastre bisericeşti româneşti, un deschizător de drumuri şi un mo­del de urmat pentru toţi aceia care practică muzica bisericească.
Sursa: LUMINA

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Ramnicule te iubesc