„Voluntar pentru comunitate, comunitatea pentru voluntari”


• Raport-Sinteză Audierea Publică
 

Voluntar_pentru_comunitate_comunitatea_pentru_voluntariAudierea publică a fost organizată în data de 27 martie 2012, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene Vâlcea. Acest eveniment de dezbatere şi consultare publică a fost organizat de Fundaţia „Casa Cărţii” Rm. Vâlcea, Sindicatul Forţa Legii Drobeta Turnu Severin şi Asociaţia Club Zonta Ploieşti.

Scopul  urmărit al evenimentului  a fost formularea unor concluzii legate de modificarea Legii voluntariatului. Subiectele propuse spre consultare au fost: Ce aspecte din lege consideraţi că trebuie a fi schimbate? Consideraţi că experienţa acumulată prin activităţile de voluntariat ajută la dezvoltarea unor aptitudini şi dobândirea unor competenţe profesionale care pot contribui la dezvoltarea personală a celui ce voluntariază şi că acestea ar trebui recunoscute? Credeţi că angajatorii ar trebui să fie obligaţi să recunoască activitatea de voluntariat drept  experienţă de muncă?

Conform procedurii audierii publice, toţi cei interesaţi în a-şi expune punctele de vedere, au formulat, în prealabil, în scris, o opinie, sub forma unei depoziţii. Din totalul de 11 depoziţii scrise colectate, au fost susţinute verbal, în cadrul audierii publice propriu-zise, un număr de 9 opinii. La audierea publică au mai participat un număr de 69 de persoane. De asemenea, au participat 4 jurnalişti în calitate de observatori.

Dintre cele 11 persoane care au prezentat depoziţii, verbal şi scris:

• 6 persoane au subliniat necesitatea recunoaşterii şi validării timpului de lucru efectuat de voluntar ca experienţă de muncă (a nu se confunda cu sintagma vechime în muncă, folosită totuşi de două dintre persoane de-a lungul expunerii lor);

• 5 persoane au remarcat necesitatea sublinierii în lege a faptului că nu doar tinerii pot voluntaria, voluntari putând fi şi persoane adulte, persoane de vârsta a treia;

• 3 persoane solicită definirea clară a termenilor specifici, precum: „voluntariat” şi „voluntar”;

• 2 persoane au venit cu propunerea ca legea să stipuleze faptul că organizaţia-gazdă trebuie să desemneze o persoană anume care să se ocupe de monitorizarea şi evaluarea voluntarilor, de centralizarea orelor de voluntariat şi de menţionarea acestora în certificatul de competenţe eliberat;

• 2 persoane au susţinut luarea în considerare a practicării voluntariatului şi la nivelul IMM-urilor sau al companiilor multinaţionale care vor să îşi organizeze servicii de voluntariat.

Comisia de Experţi consideră că se impun, concret, următoarele modificări:

1. Abrogarea tezei a 2-a din art. 2 lit. c, întrucât raporturile dintre voluntari şi organizaţia-gazdă fac obiectul art. 8. În acest fel este eliminată contradicţia dintre art. 2 lit. c teza a 2-a, care prevede posibilitatea încheierii unui contract şi art. 8 care stipulează expres obligativitatea încheierii unui contract în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii.

2. Completarea art. 2 prin introducerea după lit. c a lit. c ind.1 cu următorul cuprins: „Voluntar poate fi orice persoană fizică, cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid, care a împlinit vârsta de 15 ani şi care doreşte să desfăşoare o activitate de interes public în folosul comunităţii, indiferent de rasă, culoare, etnie, vârstă, sex sau orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, deficienţe fizice, stare civilă, situaţie economică sau orice alt asemenea criteriu”.

3. Art. 5 să aibă următorul cuprins: „Autorităţile locale acordă sprijin în derularea activităţilor de voluntariat, indiferent de vârsta voluntarului şi de activitatea de interes public desfăşurată”.

4. Completarea art. 8 alin. 1, astfel încât acesta să aibă următorul cuprins: „Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în două exemplare, sub sancţiunea nulităţii absolute, între voluntar şi organizaţia-gazdă, în condiţii de libertate contractuală a părţilor, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi şi a dispoziţiilor art. 13 alin.2 şi 3 din Codul Muncii”.

5. Completarea art. 8 alin. 2, astfel încât acesta să aibă următorul cuprins: „Organizaţia-gazdă este obligată să păstreze un registru de evidenţă a voluntarilor, a contractelor încheiate cu voluntarii, a certificatelor eliberate la terminarea perioadei de voluntariat”.

6. Abrogarea art. 8 alin.3, deoarece norma este inserată în art. 8 alin.1.

7. Art. 9 lit. d să aibă următorul conţinut: „eliberarea de către organizaţia-gazdă, la terminarea perioadei de voluntariat, după efectuarea procedurii de evaluare, a unui certificat nominal care trebuie să conţină: numărul de ore prestate, perioada în care au fost prestate, proiectul/proiectele în cadrul cărora s-a prestat activitatea, competenţele dobândite”.

8. Introducerea art. 19 ind. 1 cu următorul cuprins: „Organizaţia-gazdă are obligativitatea de a numi o persoană care să se ocupe de managementul voluntarilor şi de a stabili, pentru fiecare activitate/proiect, setul de competenţe urmărite la evaluare şi procedura de evaluare a voluntarilor”.

Comisia de experţi