Regină pentru prima dată


• oricare ar fi deznodământul marii finale dintre ETO Gyor şi Buducnost Podgorica, trofeul Ligii Campionilor va ajunge în premieră într-una dintre vitrinele celor două cluburi

faza_handbal_buducnost1Pe neaşteptate, cea mai titrată com­petiţie inter-cluburi din handbal feminin european a ajuns la final. Se poate spune despre acest sezon că a fost unul presărat cu numai câteva sur­prize într-o mare de certitudini. Prin­tre puţinele echipe care au reuşit să îşi depăşească mai modestele şan­se cu care erau creditate, le putem enumera pe danezele de la Midtjyi­lland dar şi pe nemţoaicele de la Buxtehuder SV (grupări care s-au oprit în ultimele două faze ale grupelor). Dar, şi la capitolul dezamăgiri au exis­tat câteva nume sonore, cel mai eloc­vent exemplu fiind cel al cam­pioanei din urmă cu două sezoane (Viborg), for­maţie care în acest an s-a împie­dicat din chiar prima fază a grupelor. Însă, în marea sa parte, Liga a fost dominată tot de marii titani ai hand­balului; toate cele patru semi­finaliste ale acestui sezon (ETO Gyor, Buducnost Podgorica, Larvik HK şi Oltchim Râmnicu Vâlcea) înregistrând evoluţii deosebite şi în ultimele două-trei ediţii.

Dar, deşi din acest sezon a mai rămas o singură necunoscută de aflat (poate chiar cea mai importantă) – numele viitoarei campioane; vom avea parte totuşi de o mare premieră ce va rămâne cu siguranţă marcată în istoria handbalului feminin european. Astfel, indiferent care dintre dintre cele două mari forţe (muntenegrencele de la Buducnost Podgorica sau ungu­roaicele de la ETO Gyor) va reuşi să ridice tro­feul la capătul celor două manşe, nu­mele ei va fi trecut pentru prima dată pe lista selectă a cluburilor ce au câşti­gat mult râvnita distincţie. Dacă pentru campioana Ungariei este a doua semifinală din istoria sa, campioana Muntenegrului se află pentru prima dată în ultimul act.

Cele două partide ale finalei Ligii Campionilor se vor disputa în datele de 5, respectiv 13 mai; Buducnost Pod­gorica beneficiind de un mic avan­taj întrucât va disputa manşa retur (partida cu prilejul căreia vom afla noua campioană) pe propriul teren.