Vizita lui Nicolae Ciucă în Oltenia reînvie speranța Drumului Expres Găneasa – Râmnicu Vâlcea – Tigveni
După vizita lui Nicolae Ciucă în «inima» Olteniei, deputatul PNL, Cristian Buican, a transmis, prin intermediul rețelelor de socializare câteva gânduri legate de acest eveniment: „Am aflat cu plăcere că unul dintre efectele pozitive ale vizitei Președintelui PNL și al Senatului României, domnul Nicolae Ciucă, la Craiova a fost prilejuit de întâlnirea pe care a avut-o, între alții, cu directorul general CNAIR, dl. Cristian Pistol: o atitudine tranșantă a acestuia din urmă în favoarea realizării drumului expres Găneasa (DX12) – Râmnicu Vâlcea -Tigveni (A1). De mai mulți ani, mă lupt pe toate căile legale care stau la îndemna unui parlamentar pentru realizarea acestui drum expres.
Când anul trecut CNAIR a încredințat realizarea studiului de prefezabilitate TQM MANAGEMENT am sperat că PSD-ul, care deține ministerul transporturilor, s-a trezit, în sfârșit și a decis să facă un mic pas și pentru cetățean. Deșartă speranță, căci după un an, studiul de prefezabilitate încă nu a fost realizat.
Într-o întrebare parlamentară i-am cerut ministrului Grindeanu să mă informeze asupra stării studiului de prefezabilitate și începerii lucrărilor. Stupoare! „Onor” dl. ministru Grindeanu mi-a răspuns că nu se mai face pentru că nu este în Master Plan și pentru că ar face mai mult rău decât bine acestuia. Nicio dovadă, niciun fel de date, în sprijinul poziției ministeriale. Pur și simplu așa a sărit dl Grindeanu de la biroul ministerial: nu se mai face!
Acum, constat cu speranță faptul că directorul general CNAIR, în prezența președintelui Nicolae Ciucă, vorbește despre finalizarea studiului de prefezabilitate și realizarea drumului expres Găneasa (DX12) – Râmnicu Vâlcea – Tigveni (A).
În ce mă privește, alături de președintele Nicolae Ciucă, susțin cu putere realizarea acestui drum și a întregii rețele de drumuri expres și autostrăzi în Oltenia;