UN SUBIECT care ar trebui să fie alarmant pentru oricare dintre politicienii Vâlcii: ședință cu privire la dinamica populației pe localități


Luni, 30 octombrie 2023, cu începere de la ora 09.00, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea se va desfășura ședința ordinară a Colegiul Prefectural. Pe agenda acestei întâlniri se află două subiecte. Primul dintre acestea este unul care, credem noi, ar trebui să preocupe orice politician din Vâlcea care se pretinde a fi interesat de ceea ce se întâmplă în județ. Asta pentru că, subiectul ce va fi prezentat de Sorin Statie, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea, este intitulat „Dinamica populației pe localități în județul Vâlcea, rezultată în urma Recensământului populației și locuințelor efectuat în anul 2022”. Cum se cunoaște, Vâlcea este unul dintre județele fruntașe la nivel național în nedoritele clasamente privitoare la îmbătrânirea demografică și la scăderea numărului de locuitori. În Vâlcea, sporul natural al populației nu numai că este negativ, dar acesta a ajuns să fie situat undeva între 1.000 și 1.500 de locuitori de la un an la altul. Asta ar însemna că, în fiecare an, Vâlcea pierde populația aproximativă a unei comune mici din județ. Altfel spus, la fiecare cinci ani se pierde populația unui oraș precum Călimănești.
Al doilea subiect pe ordinea de zi a întâlnirii de luni va fi prezentat de către Ion Dan Tudor, director executiv în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, fiind intitulat „Informare asupra activității desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea”.