
Fotbal
După ce au aflat că vor evolua în Liga a II-a și-n următorul sezon, oficialii de la CS Municipal pregătesc campania de transferuri
Așa după cum v-am informat la momentul oportun, Clubul Sportiv Municipal a pierdut cu sentință definitivă procesul desfășurat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Elveția. Pe cale de consecință, oficialii grupării din Parcul Zăvoi pregătesc acum campania de transferuri din perioada intercompetițională, urmând să fie demarate inclusiv negocierile cu jucătorii aflați la final de contract….
Continuare about După ce au aflat că vor evolua în Liga a II-a și-n următorul sezon, oficialii de la CS Municipal pregătesc campania de transferuri