Sprijin financiar pentru cornutele din zonele defavorizate (1)


• maxim 30 milioane euro din bani europeni ar putea primi pentru 2012 crescătorii de vaci de lapte, taurine de carne şi bivoliţe de lapte din zonele defavorizate, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii şi care aşteaptă, deocamdată, aprobarea finală

Sprijinul va fi acordat pentru minim 2 şi maxim 15 capete de vaci de lapte pe beneficiar (chiar dacă acesta are mai multe exploataţii în zone defavorizate), maxim 50 capete femele din specia bivoliţe de lapte, respectiv maxim 90 capete de taurine din rase de carne şi/sau tineret mascul şi/sau femel din rase de carne şi/sau metişi cu rase de carne, iar valoarea sprijinului, în funcţie de numărul de solicitări şi de animale eligibile la plată va fi de maxim 250 euro/cap pentru vaca de lapte, maxim 187,5 euro/cap pentru bivoliţe şi cel mult 300 euro/cap pentru taurine de carne. (Acestea sunt sumele maxime prevăzute în proiect. În realitate, însă, în 2011, când sprijinul a fost acordat doar pentru vaca de lapte din zonele defavorizate, cuantumul ajutorului financiar a fost de 86,37 euro/cap de vacă).

„Pentru vaca de lapte, sprijinul trebuie să aibă cotă pentru livrări şi/sau vânzări directe, să aibă minim 2 capete vaci de lapte la data limită de depunere a cererilor, vacile să fie înscrie Registrul Naţional al Exploataţiilor ( RNE) şi să deţină registrul individual al exploataţiei actualizat. Efectivul pentru care se solicită ajutorul nu poate depăşi 15 capete şi trebuie menţinut 6 luni de la data-limită de depunere a cererilor la adresa exploataţiei din cererea de plată.

Pentru bivoliţe de lapte, vor fi luate în conside­rare doar maxim 50 de femele din specia bubaline care au fătat cel puţin o dată până la termenul-limită de depunere a cererilor şi au cel puţin un produs înregistrat în RNE.

La fel ca şi pentru vacile de lapte, bivoliţele de lapte pentru care se solicită ajutorul trebuie identificate şi înregistrate în RNE şi menţinute 6 luni de la data-limită de depunere a cererilor la adresa din cererea de plată, iar crescătorii trebuie să deţină registrul individual al exploataţiei actualizat conform Reg. (UE) nr. 1760/2000.

CONTINUARE…