Seminar despre resursele umane


Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, partener al reţelei Enterprise Europe Network, împreună cu Habar Consulting şi CELERIS, organizează în data de 9 februarie 2012, începând cu ora 11.00, un seminar cu tema „Capitalul uman – motorul afacerilor de succes”. Evenimentul se va desfăşura la sediul Camerei de Comerţ și Industrie Vâlcea, strada Regina Maria nr. 7, în sala Ferdinand.

Participanţii vor avea acces la o dezbatere pe tema capitalului intelectual al firmei – un concept inovator ce reflecta schimbările moderne din perspectivă managerială, vor putea obţine informaţii referitoare la cele mai noi studii în domeniu, vor afla despre un nou sistem de evaluare a companiilor, şi vor putea descoperi noi soluţii de reducere a costurilor.