Schimbări în statutul evaluatorilor


cci_sediuCCI Vâlcea a publicat, pe propria-i pagină de Internet, un comu­nicat de presă referitor la statutul evaluatorilor: „Evaluatorul autorizat este singura persoană abilitată să evalueze bunurile, această profesie luând naştere în septembrie 2011. Recent, Ministerul Finanţelor a publicat şi un proiect de act normativ prin care stabileşte regulile de funcţionare a organismului profesional al evaluatorilor autorizaţi (Tabloul Naţional al Evaluatorilor Autorizaţi din România). Profesia de evaluator autorizat a fost instituită prin Ordonanţa de Guvern nr. 24/2011 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628/2011).

Actul normativ stabileşte că eva­luarea reprezintă activitatea de esti­mare a valorii, materializată într-un înscris, numit raport de evaluare, rea­lizată în conformitate cu standardele specifice acestei activităţi şi cu deontologia profesională, de un evaluator autorizat. Rapoartele de evaluare se elaborează la solicitarea oricărei persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat.

De asemenea, potrivit acestei OG, evaluatorii auto­rizaţi vor face parte dintr-o Uniune Naţională a Eva­luato­rilor Autorizaţi din România, organism care organizează, coor­do­nează şi autorizează desfăşurarea activităţii de evaluator autorizat în Ro­mânia. Activitatea de evaluare poate fi desfăşurată numai de persoanele care au calitatea de evaluator autorizat, înscrise în Tabloul Uniunii şi care dovedesc aceasta cu legitimaţia de membru sau autorizaţia valabilă la data evaluării.

Recent, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat un proiect de HG prin care stabileşte condiţiile de func­ţionare a Uniunii Evaluatorilor Autorizaţi, dar şi informaţiile pe care trebuie să le conţină în mod obliga­toriu Tabloul Uniunii. Astfel, conform reglementărilor propuse de Finanţe, Uniunea Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România este organiza­ţia profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizaţi. Uniunea este constituită ca persoană juridică autonomă, potrivit legii, cu denumire, sediu, patrimoniu şi siglă proprii. Potrivit proiectului de HG publicat de MFP, se pot înfiinţa filiale ale Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Auto­rizaţi, care pot fi organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Totodată, pot fi constituite filiale care cuprind membri din mai multe judeţe. Pentru înfiinţarea unei filiale este necesar să existe minim 500 de membri titulari. Filia­lele sunt înfiinţate prin hotărâre a Conferinţei naţionale, care se întru­neşte cel puţin o dată pe an în termen de cel mult 120 de zile de la înche­ierea exerciţiului financiar precedent, şi ori de câte ori se consideră ne­cesar.

Potrivit OG nr. 24/2011, evalua­torii autorizaţi, membri ai Uniunii des­făşoară, în principal, următoarele activităţi: evaluări de bunuri imobile; evaluări de întreprinderi; evaluări de bunuri mobile; evaluări de acţiuni şi alte instrumente financiare; evaluări de fond de comerţ şi alte active necor­porale; verificări de rapoarte de evaluare.

Proiectul de HG publicat de Finanţe stabileşte ca fiecare dintre aceste categorii de activităţi poate fi desfă­şurată numai de evaluatorii autorizaţi care au dobândit aceste sp­cia­lizări în conformitate cu regula­men­tul Comisiei de calificare şi ates­tare profesională aprobat de către Consiliul director. Evaluatorii autori­zaţi, membri titu­lari se înscriu în Tabloul Uniunii în funcţie de califi­carea cores­punzătoare fiecărei spe­cializări şi pot desfăşura acti­vitatea de evaluare potrivit calificărilor profesionale dobândite.

Potrivit proiectului de HG, infor­ma­ţiile care se înscriu în Tabloul Uniu­nii diferă în funcţie de calitatea membrilor. Astfel, aceste informaţii sunt: pentru membrii titulari şi mem­brii acreditaţi: numele, prenumele, numărul legiti­ma­ţiei de membru, judeţul de domiciliu şi specializările pentru care au calificarea necesară; pentru membrii corporativi: de­numirea, judeţul în care îşi au sediul social, codul unic de identificare şi numărul autorizaţiei; pentru membrii inac­tivi: numele, prenumele, judeţul de domiciliu, numărul legitimaţiei de membru titular precum şi data de la care a survenit motivul ce a determinat încetarea calităţii de membru activ”.