
Șapte edili PSD, validați de Judecătoria Râmnicului
Joi, la Judecătoria Râmnicului au fost date hotărâri judecătorești de validare a noilor mandate pentru șapte edili, toți din partea Partidului Social Democrat. Vorbim despre primarii din: Băbeni, Băile Olănești, Bunești, Stoilești, Nicolae Bălcescu, Șirineasa și Vlădești. Au fost amânate deciziile pentru reprezentanții PNL, ALDE și PER deoarece nu depuseseră la Autoritatea Electorală Permanentă dosarele cu veniturile și cheltuielile din campania electorală. Conform legii, mandatarii financiari trebuie să depună la AEP dosarele cu venituri și cheltuieli în termen de 15 zile de la data alegerilor.