Remember Transfăgărășan – 40. O grandioasă operă a geniului creator al poporului român
În a doua jumătate a lunii viitoare (20 septembrie), se împlinesc patru decenii de la inaugurarea spectaculosului drum peste culmile masivului montan Făgăraș. D.N.7C, cum este el înscris în nomenclatorul arterelor rutiere din România, își are originea în D.N.7, în comuna Bascov, județul Argeș, la km 119+230. Străbate vestite localități ale provinciei istorice Muntenia: Merișani, Băiculești, Curtea de Argeș, Valea Iașului, Albeștii de Argeș, Corbeni, Arefu, apoi se desfășoară pe Valea Argeșului, ocolește lacul de acumulare Vidraru, până aproape de izvorul râului, la km 107+500. La limita cu județul Sibiu (km 116+500), intră în tunelul Capra-Bâlea, cu lungimea de 887 metri, înregistrând cea mai înaltă cotă de pe traseul lui: 2.040 metri. De aici, coboară pe Valea Bâlea, traversează localitatea natală a legendarului Badea Cârțan – Cârțișoara – și, după 151+ 955 km, își are punctul terminus la intersecția cu D.N.1 (la km 267+080 al acestuia). În documentele de identificare, lungimea reală a Transfăgărășasnului (D.N.7C) este de 150+809 km; traseul acestuia fiind unul de legendă. Cu totul și cu totul deosebiți sunt, din întreaga sa lungime, 90,107 km., care constituie parcursul său montan. Pe acest sector, au fost construite cinci tuneluri, care măsoară ,în total, 1.226,10 metri, serpentine „desenate” pe 5.431,5 metri, ziduri de sprijin amplasate pe lungimea a 8.036,20 metri, un număr de 515 podețe, 79 de serpentine lipsite de vizibilitate, copertine de protecție contra avalanselor, în 16 puncte, care, la rându-le, însumează și ele 1.107,6 metri.
Caracteristicile enumerate mai sus îi conferă Transfagarașanului întâietate în rețeaua arterelor rutiere din România, îl promovează în „tabloul” celor mai grandioase și frumoase drumuri din Europa! Tunelul care străpunge muntele Paltinul „găzduiește” două din trecătoarele la înălțime din țară: la cota 2.040 metri. (În folclorul nostru, trecătorile sunt numite locuri unde „munții se bat cap în cap”.) Tunelul Capra-Bâlea este „străjuit”, la cele mai mari înâlțimi, de cunoscutele vârfuri muntoase Moldoveanu (2.543 metri) și Negoiu (2.535 metri), de parcă ar fi fost meniți de „Mama Natură” să ocrotească neasemuita creație a românilor, acest drum unicat intrat în legendă, care leagă, peste crestele Munților Fagaraș, Muntenia cu Transilvania.
Ne spune Cartea…
Unul dintre bravii constructori grandioasei opere intrată în legendă, vâlceanul Nicolae M. MAZILU General de Brigada (R), după săvârșirea lucrării (a îndeplinit o misiune grea, de care s-a achitat cu onoare) a scris cartea „ENIGMA TRANSFĂGĂRĂȘANULUI”, pe parcursul căreia evocă episoade ale încleștării constructorilor cu forțele naturii, dure și aspre. Scrierea sa este vie, cu tensiune, fiindcă autorul a participat nemijlocit la această luptă fără precedent, aflându-se ,timp de 45 de luni, la comanda ostașilor constructori ai Sectorului de Nord, în calitate de Comandant al Detașamentului Militar. În luna august a anului 1969, pe când colonelul Nicolae M. MAZILU era Comandantul Regimentului 52 GENIU, cu sediul în municipiul Alba Iulia, a primit ordinul să formeze batalionul care să înceapă, la Cârțișoara, partea de nord a viitorului drum peste munți.
Importanța calității cadrelor de conducere a fost subliniată de autor pe parcursul evocării activității de pe șantierul D.N. 7C.
„Când zic conducere pentru «Transfăgărășan», înțeleg, în primul rând, detașamentul înaintat al proiectanților, care cu eforturi ce merită toată lauda au reușit să stabilească traseul folosind, așa cum arătam și în alt capitol, alpiniști profesioniști, vânători de munte, care s-au cățărat pe stânci și au reușit să facă observații cât de cât în teren, marele traseu marcându-l cu vopsea, cu stegulețe, ba chiar cu cearceafuri lipite de stânci în porțiunile în care cu o dungă de vopsea sau un steguleț ar fi fost mai greu de descoperit, mai greu de observat. Despre acești conducători am mai aratat în capitolul în care vorbeam de efortul întregii țări. Acești mari ingineri au ramas alături de noi în calitate de proiectanți până la terminarea drumului, veghind la respectarea proiectului. Desigur, nu stateau cu noi în șantier, ci veneau la 2-3 luni pentru a face măsurători asupra mersului corect al lucrărilor, organizau recepția porțiunilor terminate și ne dădeau întotdeauna îndrumări prețioase. În al doilea rând, prin conducerea «Transfagarașanului» înțeleg pe cei din șantierul civil care aveau asupra lor întreaga documentație a drumului, răspundeau în fața proiectanților de aplicarea corectă a proiectului, aveau sarcina aprovizionării la timp cu toate materialale consumabile, mai puțin explozivii și mijloacele de dare a focului (care se asigurau prin Ministerul Apărării Naționale). Tot dânșii asigurau mâna de lucru civilă specializată pentru poduri, viaducte etc. Fără o strânsă și prietenească colaborare cu aceste organe de conducere, noi militarii ne-am fi descurcat mult mai greu. Erau acolo oameni cu experiență mare despre care nu pot să nu-mi amintesc cu drag!”
Un comandant cu suflet mare
Autorul cărții, din care am reprodus pasajele de mai sus, Generalul de Brigada (R.) Nicolae M. MAZILU, a fost ,în primul rând, un excelent comandant. A fost, totodată, UN OM cu suflet mare, cu o imensă grijă față de toți cei cu care a lucrat, bucuros și fericit pentru terminarea drumului transmontan. Cât timp s-a aflat la Comanda Detalamentului li, mai apoi a Regimentului de Geniu din Sectorul Nord al „Transfăgărașanului“, colonelul Nicolae M. MAZILU și-a demonstrat calitățile de militar inteligent, bun cunoscator al activității pe șantier, atent cu subordonații, exigent și drept în aprecierea aportului fiecaruia. Ținuta ostasească a fost completată tot timpul cu respectul față de om, indiferent de funcția îndeplinită, cu dragoste față de toți cei care s-au confruntat cu greutăți la limita suportabilității.
Din cartea sa, desprindem faptul că, în calitate de commandant al regimentului de constructori, da o înaltă apreciere ofișerilor, precum li specialiltilor civili, care au contribuit cu puterea minșii, cu știință inginereasca la înfăptuirea unui mai vechi ideal al românilor, un drum direct, cu implicații strategice, peste văi și munți.
O concluzie care rămâne vie în memoria contemporanilor, precum și a generațiilor viitoare, a fost formulată astfel de autorul cărții citată: „Transfăgărășanul” nu este opera unui șantier, nici a unui detașament militar de construcții sau regiment de geniu și nici a unui minister, el este opera întregii țări, ajunsă într-un stadiu de dezvoltare când putea să-și permită un asemenea efort.”
După epopeea Transfăgărășanului, Colonelul Nicolae M. MAZILU a fost înaintat la gradul de General de Brigadă. Apoi, timp de opt ani a îndeplinit funcția de Comandant al Școlii Militare de Ofițeri de Geniu, Construcții și Căi Ferate din Râmnicu Vâlcea. În anul 1982, a ieșit la pensie. În data de 4 februarie 2012, a încetat din viață. A fost înmormântat, cu Onoruri, în Cimitirul Militar din Râmnicu Vâlcea.
Ion ŞINCA