Reforma educației în statul de drepți

Despre reformarea (cu forța a) educației

Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
S-a publicat O.U.G. nr. 49/2014 prin care s-au produs schimbări masive în organizarea învățământului românesc de toate felurile. Și-au expus public opiniile foști miniștri ai educației, unii lăudând-o pentru modernitatea și necesitatea impe­rioasă a soluțiilor (cei din tabăra puterii), alții condamnând-o pentru reîntoarcerea la un trecut vetust (cei din actuala opoziție). S-au pronunțat lideri de sindicat, expri­mând parțial adevăruri jenante (fiind unii dintre cei înhămați la carul actualei puteri, constatând – din nou și prea târziu – că și ăștia îi folosesc doar atunci când au ne­voie, în schimbul unor firimituri care le mai cad de pe masă)! Au zis ce au avut de zis rectori ai unor universități de tradiție (care nu s-au sfiit să rostească răspicat adevăruri dure), sau reprezentanți notorii ai societății civile. Aproape toți au criticat multe din prevederile acestui act normativ, supunând atenției opiniei publice aspecte care li s-au părut relevante.
În data de 4 iulie a.c., Traian Băsescu, președintele României, a trimis o scrisoare lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, prin care, referindu-se la prevederile din Ordo­nanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, îi solicită să sesizeze direct Curtea Constituțională cu excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă mai sus indicate, pentru a asigura reprezentarea drepturilor și libertăților persoanelor publice în raporturile acestora cu autoritățile publice.
 Șeful statului își justifica demersul pe faptul că prin O.U.G. nr. 49/26 iunie 2014 „au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în planul învăţă­mân­tului universitar: posibilitatea organizării, în cazuri temeinic justificate, a unei sesiuni de bacalaureat speciale, trecerea terenu­rilor şi a clădirilor în care îşi desfăşoară acti­vitatea elevii, palatele şi cluburile aces­tora, cluburile sportive şcolare, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finan­ţea­ză de la bugetul de stat, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţii administrativ-teritoriale, la cererea Consiliului Judeţean, respectiv a Consi­liului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, organizarea programelor de studii universitare de doctorat şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă … orga­nizarea concursului de ocupare a funcţiilor de director şi de director adjunct de către inspectoratul şcolar, participarea în calitate de membri, în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ de stat a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, crearea unei noi categorii de funcţii didactice în cadrul unităţilor de învăţământ superior”.
Demers care nu cred să aibă șanse de reușită, în condițiile politizării excesive a acestei instituții.
Autorii schimbării își apără cu orice preț progenitura dolicocefală, susținând că nu-i alta mai frumoasă, mai deșteaptă și mai devreme acasă. Acțiune în care excelează și de această dată REMUS PRICOPIE și VICTOR VIOREL PONTA (tatăl și moașa făcăturii hidoase).
În acest sens, într-un Comunicat de presă (emis pe 2 iulie a.c.), M.E.N. susți­nea că prevederile din ordonanță „nu fac niciun fel de rabat de la standardele de calitate și performanță”, ele fiind „solicitate în mod repetat și discutate cu repre­zen­tanții sindicatelor, ai părinților, ai elevilor și studenților, cu cadrele didactice implicate”, însuși actul normativ invocat fiind „expre­sia unei politici publice care vizează mo­der­nizarea și dezvoltarea graduală a siste­mului de educație”.
Și continua, enumerând principalele „binefaceri” care vizează „stabilitatea sistemului de învățământ și creșterea performanței acestuia”, printre care:
Posibilitatea organizării celei de-a treia sesiuni a examenului de Baca­laureat;
Introducerea posibilităţii de a pregăti absolvenţii de clasa a XII-a, care nu au promovat Bacalaureatul, prin meditaţii instituţionalizate, care pot fi organizate în licee sau instituţii de învăţământ superior. Plata profesorilor va putea fi asigurată fie din finanţarea de bază, fie din alte surse de finanţare, precum programe pe fonduri structurale accesate de M.E.N;
Posibilitatea prelungirii învăţămân­tului profesional, peste limita de 3 ani, dacă agentul economic organizator al programului consideră necesară această măsură;
Parte a învăţământului terţiar, non-uni­versitar, învăţământul postliceal poate fi organizat în şcoli postliceale/colegii postliceale, în cadrul liceelor cu perso­nalitate juridică sau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate;
Programul „A doua şansă”, adresat persoanelor care nu au frecventat şcoala sau care au abandonat şcoala şi au depăşit limita de vârstă pentru încadrarea în învăţământul obligatoriu, se extinde pe toate nivelurile de învăţământ preuni­ver­sitar obligatoriu, nu doar la nivel gimnazial, „aşa cum în mod greşit era specificat în LEN 1/2011”;
Norma didactică pentru cadrele didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I şi cele din corpul profesorilor mentori, se poate reduce cu 2 ore, săptămânal (de la 18 la 16 ore), fără diminuarea salariului;
Titularizarea cadrelor didactice se face pe baza unui concurs organizat de inspectoratele şcolare, cu metodologie elaborată de M.E.N;
S-a reglementat existenţa doctoratului cu frecvenţă redusă; 
În vederea creşterii performanţelor, ins­tituţiile de învăţământ superior pot înfiinţa, singure sau prin asociere, so­cie­tăţi comerciale, fundaţii, asociaţii sau unităţi de învăţământ preuniver­si­tar, cu aprobarea Senatului universităţilor şi în condiţiile legii;
Clarificarea modului de funcţionare a Consiliului de Administraţie la nivelul unităţilor de învăţământ: preşedintele Consiliului de Administraţie va fi directorul, iar la şedinţele acestui consiliu vor fi invitaţi reprezentanţi ai sindicatelor. După caz, dacă tematica o cere, vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai elevilor;
Deblocarea procesului decizional în Consiliul de Administraţie: deciziile pot fi luate şi în prezenţa a jumătate plus unu din membri, în acest caz fiind necesar votul a două treimi din membrii Consiliului de Administraţie;
Reglementarea numirii directorilor. Formula prevăzută de Ordonanţă „asi­gură un echilibru între corpul profesoral, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, autorităţile locale, reprezen­tanţii părinţilor şi inspectoratul şcolar. Ins­pectoratul şcolar are obligaţia să coor­doneze procesul de ocupare a pos­turilor de conducere”, dar în comisie exis­tă numai un reprezentant al inspecto­ratului. Ceilalţi membri sunt desemnaţi de Consiliul profesoral, Consiliul de Adminis­traţie al şcolii şi autorităţile locale. Aceasta formulă a fost discutată şi acceptată de toate părţile implicate;
În vederea accesării fondurilor europene, acolo unde autorităţile locale solicită, cluburile şi palatele copiilor pot trece, prin Hotărâre de Guvern, în administrarea acestora, ceea ce presupune ca toate cheltuielile de capital să revină autorităţilor locale. Etc. etc.
Este normal să ne întrebăm de unde și pentru ce atâtea … binefaceri. Răspunsul, foarte simplu de altfel, ar trebui să se afle la îndemâna tuturor. Educația, suprapo­liti­zată și orientată aproape exclusiv spre asigurarea protecției sociale a celor neperformanți, este percepută și folosită de actualii guvernanți doar ca soluție de re­zervă pentru menținerea șomajului la cote rezonabile (prin păstrarea în câmpia cunoașterii a unui număr mare de tineri care nu-și găsesc locul pe … ogorul muncii)!
Consecință aproape logică a unui nesfârșit șir de pseudo-reforme ratate, aceste modificări nu fac altceva decât să încununeze deceniile de continuă scădere a calității actului educațional și a motivației de a învăța, contribuind și la adâncirea alarmantă a decalajului dintre România și celelalte state din U.E.
Și totuși, de ce apăreau ca necesare pentru actualii guvernanți?
De unde nevoia acestora de a favoriza (pseudo) învățământul superior?
Și nu întâmplător, tocmai acum, când zeci de oficine de eliberat atestate (legale!) de absolvenți ai învățământului universitar își trag obloanele datorită lipsei acute de materie primă!? Adică, de absolvenți ai studiilor liceale, obligatoriu cu diplomă de bacalaureat (nu contează cu cât chiu și cu cât vai!) care să le populeze generoasele incinte.
Conform datelor statistice, în ultimul de­ce­niu, s-a înregistrat o scădere alar­mantă a populației școlare (a numărului absol­venților de liceu și de învățământ supe­rior). Între 2004 și 2011, numărul absol­venților de liceu a scăzut cu peste 200.000 de persoane (de la 614.160 la 400.076), iar numărul celor care au absol­vit învăță­mântul superior a scăzut cu aproape 100.000 de persoane (de la 232.885 în anul 2007, la 136.671 în anul 2011).
Această scădere este asociată cu o scădere constantă a populației școlare universitare. Dacă în 2007 existau 907.353 studenți în România, numărul acestora a ajuns la 464.592 în anul 2012.
Această sumară trecere în revistă ne permite să realizăm faptul că motivul real al acestor schimbări intempestive este reprezentat de faptul că multe dintre instituțiile de învățământ superior (care s-au extins pe orizontală și pe verticală precum ciupercile otrăvitoare după ploaie) se confruntă cu problema deficitului de candidați. Care a devenit atât de acută încât rezolvarea ei nu mai putea fi amânată.
Pentru că interesele multora dintre potentații zilei (parlamentari sau nu) se împletesc strâns cu acelea ale (pseudo) profesorimii universitare. Aproape toți politicienii, deținători ai câte unui doctorat, și-au descoperit vocația de cadre universitare de nădejde, parazitând sistemul (finanțat din bani publici sau privați), pretinzând că sunt competenți în … te miri ce! Și dacă tot scade natural nu­mărul elevilor din învățământul preuniver­sitar, precum și cel al absolvenților de liceu cu diplomă de bacalaureat, nu trebuie să extindem măsurile de protecție și asupra sinecuriștilor (beneficiarilor de avantajele unei/unor sinecuri, n.n.) din politichia națională?! Să rămână tocmai ei fără… colegi!? Să nu mai mănâncă și gura lor și a neamurilor lor o pită albă!? Așa că pune-te pe făcut/modificat norme! Ce mai con­tează că „ceilalți”, în nevolnicia lor, își asu­maseră răspunderea pentru o lege care presupunea o dureroasă (este adevărat!) schimbare pe fond a educației! Inclusiv a celei universitare, încercând să mai recuperăm astfel din decalajul care ne separa de statele care performează și în acest domeniu!
Confruntat cu valul de luări de poziție față de multe dintre prevederile aberante ale Ordonanţei de urgenţă nr. 49/2014 de modificare a Legii Educaţiei Naţio­nale, (adoptată de Guvern pe 26 iunie, publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2014), M.E.N. s-a simțit obligat să iasă la interval și să pună public de-o nouă intoxicare. Conform unui Comunicat (din 5 iulie 2014) Ministerul ne aducea la cu­noștință că actul normativ „este rezultatul unor lungi discuţii şi negocieri cu profe­sori, directori de şcoli, rectori, sindicate, asociaţii de elevi şi părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale etc.”, asigurându-ne şi că „nu sunt schimbări care să bulver­seze sistemul, ci corecturi absolut nece­sare”, care se impuneau deoarece „Legea Educaţiei, adoptată în 2011, cuprindea o serie de măsuri greşite sau pur şi simplu inaplicabile (de exemplu: titularizarea la nivel naţional a cadrelor didactice în urma unui examen desfăşurat la nivel de unitate de învăţământ – măsură contestată de la bun început de sistem – sau regulile de funcţionare a consiliului de administraţie al unităţilor de învăţământ, reguli care nu au ţinut cont de situaţia de pe teren, motiv pentru care, de mai bine de trei ani, în multe unităţi de învăţământ aceste consilii nu s-au putut întruni)”.
Susţinând şi că emiterea acestui act apărea ca o necesitate „pentru ca anul şcolar 2014-2015 să înceapă în bune condiţii”, actualii guvernanţi atribu­indu-şi meritul de a fi făcut multe „repa­raţii” în zona educaţiei, „care au dus la stabilizarea şi echilibrarea sistemului, înce­pând cu măsurile salariale repa­ratorii, creşterea salariilor mici, creşte­rea constantă a bugetului şi refacerea statutului acestei profesii în România”, comunicatul oferea răspuns şi între­bării „De ce era nevoie de modificarea Legii”: „Pentru că ea nu a fost realizată în 2011 prin consultări şi dialog cu profesorii, părinţii şi societatea civilă. În timp, descoperim constant efecte negative ale unor prevederi insuficient gândite şi pre­gătite. De aceea, este nevoie de corecturi. Este un proces continuu, de adaptare la realitate”.
Ca reacție la faptul că societatea pusese tunurile pe ei, acuzându-i că prin unele dintre măsurile adoptate se urmăreşte să se vină în sprijinul celor care, în mod repetat, nu promovează examenul de Bacalaureat, ministeriabilii acuză fosta guvernare că „nu s-a gândit ce se va întâmpla cu sutele de mii de absolvenţi de liceu care nu trec examenul de Baca­laureat (între 2010 şi 2013 nu au pro­mo­vat examenul de Bacalaureat 209.000 elevi)”, pretinzând că tocmai prin aceas­tă alternativă se deosebesc fundamen­tal de „ceilalţi”: „Actualul Guvern are o abordare inclusivă, prin care vrea să ofere o şansă fiecărui elev. Sigur, asta nu înseamnă că nu trebuie să aplicăm politici diferenţiate în funcţie de perfor­man­ţe: cei merituoşi trebuie promovaţi, tre­buie recompensaţi, iar cei care eşuează la acest examen nu trebuie aban­donaţi”.
Pentru ca, în continuare, să ne spună deschis ce îi mâna şi pe ei în luptă: „noi credem că statul trebuie să fie respon­sabil şi să întindă o mână de ajutor către toţi elevii. Conform strategiei Europa 2020, asumată de România, pon­derea populaţiei cu studii supe­rioare şi vârsta între 30 şi 34 de ani ar trebui să fie de peste 25%, faţă de 40% la nivel european”. Obiectiv care, în viziunea deținătorilor puterii, nu poate fi atins dacă statul nu îi susţine şi nu îi încurajează pe „absolvenţii” cu sau fără diplomă de … bacalaureat!
Asigurându-ne de faptul că „nu este vorba doar de o măsură, ci de o viziune, exprimată prin decizii”, că procentul popu­laţiei cu studii superioare, „specific unei societăţi dezvoltate”, poate fi atins „fără să reducem standardele de calitate”, emitenţii comunicatului ne mai asigurau formal şi că „în acest sens am gândit multe din modificările OUG despre care se vorbeşte acum: întărirea calităţii, dar şi a sprijinului acordat tinerilor elevi şi studenţi”!
Se mai pretindea că multe dintre aceste măsuri au fost „dezbătute public la nivel naţional şi incluse în strategia pe educaţie, în curs de avizare, pentru perioada 2014-2020”, iar „dacă vrem egalitate de şanse pentru tineri, care să trăiască într-o societate mai bună”, atunci ar fi bine „să ne raportăm la educaţie cu mai mult echilibru şi responsabilitate.”
Și gata! Oricum, lumea ori se pre­gătea ori era deja plecată în vacanță. Cine să mai înfrunte hydra refor­ma­toare!
Hai să dăm și noi ceva din casă. Sindicatele din învățământ (cel puțin prin conducerile lor centrale) au fost trup și suflet alături de actuala putere; printre al­tele și pentru faptul că FUNÈRIU (un pafa­rist închipuit, care a crezut și mai crede că va împărăți nu doar pământul educațio­nal!) a scos perceperea cotizației sindicale din statul de plată a salariilor! Gândire de „democrat” școlit de mic prin occident, dar care nu știa nimic despre obiceiurile pă­mântului din țara lui natală. Și astfel și-a câș­tigat faima de executant fidel al ordine­lor celui pe care l-a slujit și la Cotroceni.
Motiv pentru care opoziția din 2011-2012 și-a găsit un aliat de nădejde în sindicatele din învățământ în lupta cu tăietorii de salarii și autorii unei birocrati­zări excesive a sistemului. Care s-au angajat să le satisfacă toate revendicările, să le restituie toate drepturile pierdute, că doar nu-i durea gura! Când au ajuns la guvernare lucrurile s-au mai schimbat. Au amânat sine die aplicarea promisiunilor sau au făcut-o ca să se afle în treabă.
Cum s-a întâmplat și în cazul O.U.G. nr 49/2014! Una au promis că fac și a ieșit cu totul altceva! Și acum se dau de ceasul morții (formal și unii și alții!) ca să identifice vinovații pentru conținutul nesatisfăcător pentru sindicaliști a actului avorton! Ca și cum nu l-ar fi „negociat” și aprobat tot ei!
Așa că bieții „negociatori” s-au trezit că trebuie să propage „succesuri” care nu ne ajută cu nimic, în condițiile în care actul normativ nu face altceva decât să recen­tralizeze, punând din nou decizia în mâna autorităților centrale și locale, lăsând con­ducerea administrativă a unității școlare la cheremul acestora! Sau promite soluții neagreate de către sindicate, sau pentru a căror susținere nu se pot asigura surse de finanțare, precum: pensionarea anticipată a personalului didactic; reducerea cu două ore a normei de predare pentru personalul didactic cu vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I; organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școli de către inspectoratele școlare; includerea primarului în Consiliul de ad­ministrație al școlii; scoaterea directorului adjunct din Consiliul de administrație; intro­ducerea celei de a treia sesiuni de bacalaureat într-un an școlar; posibilitatea ocupării funcțiilor vacante de conducere sau de îndrumare și control de către personalul didactic de predare titular, menținut în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare; organizarea învățământului postliceal și în cadrul unităților de învățământ superior: posibilitatea ca universitățile să poată or­ga­niza instituții de învățământ preuni­ver­sitar; finanțarea de la buget a pregătirii supli­mentare a loazelor care nu au pro­movat examenul de bacalaureat, pregătire care, începând de acum, se poate orga­niza și în instituțiile de învățământ superior etc. etc.
Sunt „realizări” care nu pot avea drept finalitate decât luxarea iremediabilă a învățământului preuniversitar, atât cât și cum mai era. Spre împlinirea „pohtei” madamei ECATERINA ANDRONESCU și a ciracilor acesteia, personaje matusale­mice (îmbătrânite-n rele!) și inutile, care nu au făcut și nu fac nimic altceva decât să-și lase urmele băloase de limacși pofticioși pe sistemul educațional românesc, împingându-l – încet, dar sigur – spre un previzibil colaps.
Pentru că au credința că au deprins lecția istoriei: după ei, potopul!
Scapă însă din vedere faptul că dilu­viul pe care l-au stârnit prin aceste măsuri pretins „reformatoare” s-ar putea să-i care cu el, scoțându-i definitiv din cărți.
prof. Tiberiu M. Pană,
vicepreşedinte al U.S.Î. Vâlcea