„Rectificarea bugetară s-a făcut fără a se ţine cont de culoarea politică a primarilor”


vladoiu_aurel1• susţine deputatul Aurel Vlădoiu

Săptămâna trecută, Guvernul condus de Victor Ponta a realizat o rectificare bugetară extrem de importantă pentru buna funcţionare a instituţiilor statului. Trebuie remarcat, în primul rând, că primăriile din toată ţara primesc, pentru prima dată în ultimii ani, bani pentru plata arieratelor fără a se ţine cont de culoarea politică a primarului. Astfel, 500 de milioane de lei ajung la autorităţile locale pentru plata arieratelor, iar 100 de milioane sunt direcţionaţi către la acele autorităţi locale care nu mai au bani pentru plata salariilor. Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu explică ne aduce rectificarea bugetară şi-n domeniul social: „Încă o dată, Guvernul Ponta garantează reîntregirea salarii­lor bugetarilor. În plus, vom da înapoi pensionarilor banii reţinuţi ilegal de PDL, prin plata CASS şi mărim ajutoarele primite de însoţitorii persoanelor cu handicap, în contextul în care Emil Boc şi PDL le luaseră acestora dreptul la un trai decent. În domeniul agricol, apare un ajutor financiar acordat fermierilor cu un teren cuprins între 1-10 hectare, afectaţi în această perioadă de secetă, iar plata subvenţiilor pentru crescătorii de păsări şi porci este garantată. De asemenea, sunt garantanţi banii pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene. Toate acestea arată că actualul guvern se deosebeşte profund faţă de fosta guvernare PDL, care şi-a bazat actul de guvernare pe doi piloni: alocarea politizată a fondurilor şi drenarea banilor publici către clientela de partid”, a conchis social – democratul Aurel Vlădoiu.