Contestaţiile elevilor vâlceni au ajuns la Sibiu


dobrete_adina• Vâlcea este centru zonal pentru soluţionarea contestaţiilor elevilor din Argeş şi Gorj

Duminică, 2 septembrie, s-a încheiat oficial sesiunea de toamnă a examenului de Balcaureat. Aproximativ 2.000 de elevi au susţinut probele de examen la cele patru centre speciale de examinare, amplasate în Râmnic la Colegiul Economic, Colegiul Energetic, Grupul şcolar „Matei Basa­rab” şi Grupul şcolar „Ferdinand”. Cum spuneam, dumi­nică după-amiază au fost afişate rezultatele la aceste pa­tru unităţi şcolare, fiind depuse – apoi – contestaţiile. „Din dorinţa de a nu exista nici un fel de suspiciune asupra corec­tării contestaţiilor, lucrările elevilor din judeţul nostru au fost trimise la Sibiu”, declară Adina Dobrete, inspector şcolar adjunct. Mai trebuie spus că şi Vâlcea este centru zonal pentru soluţionarea contestaţiilor, aici ajungând lu­cră­rile elevilor din Argeş şi Gorj. „Examenul de Bacalau­reat s-a derulat în bune condiţii, neexistând disfuncţio­na­lităţi majore. Felicit cadrele didactice şi pe toţi cei care s-au ocupat de buna desfăşurare a examenului”, a mai spus inspector Dobrete.