Presa locală şi informaţiile europene (2)


Atelier de vacanță, la Bibliotecă
 

Pe perioada vacanței, Biblioteca Județeană va desfășura mai multe proiecte, unul dintre acestea fiind „Şcoala de vară, o lună din viaţa mea!”.

Biblioteca, prin acţiunile pe care le întreprinde, îşi doreşte să fie alături de ceilalţi factori educaţionali, contribuind la dezvoltarea personală a copiilor şi ajutându-i să se integreze în societate. Scopul principal al acestui proiect constă în implicarea copiilor în activităţi de educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocu­pările extra­şco­lare şi competenţele acestora, în domenii cât mai diverse şi interesante. Totodată, proiectul vizează formarea unei atitudini pozitive a tinerilor faţă de tipărituri, orientarea acestora spre literatură, precum şi realizarea unor noi forme de colaborare între ei şi bibliotecă.

Prin acest proiect, Biblioteca urmăreşte următoarele obiective: • dezvoltarea capacităţilor creative, acumularea de noi informaţii, stimularea comunicării şi apropierea de colecţiile şi serviciile bibliotecii; • crearea de condiţii optime necesare implicării copiilor în activităţi diverse de educaţie non-formală, prin creşterea capacităţii personale a acestora; • furnizarea şi dezvoltarea de competenţe şi abilităţi necesare dezvoltării personale utile în viaţa socială şi nu numai, prin participarea tinerilor la programul propus (întâlniri formative, ateliere de creaţie, activităţi libere în natură); • cultivarea, în rândul copiilor, a valorilor morale şi sociale.

Principale teme ce vor face obiectul acestui proiect sunt: • „A fi tu însuţi” – colaborator psiholog Maria Georgescu; • „Fericirea se naşte din sănătate” – cu implicarea bibliote­carelor; • „Mâini îndemânatice” – colaboratori: meşter popular Elena Miclescu, prof. Oana Stan, meşter popular Vasile Ene, muzeograf Constantin Ţanea; • „Cartea – prietenul omu­lui” – cu implicarea bibliotecarelor, a cadrelor didactice şi a personalităţilor culturii vâlcene.

Proiectul se va desfășura sub forma unor întâlniri de grup, dialoguri, lucrări individuale, vizionarea unor filme, vizitarea unor instituţii de cultură, plimbări în natură, fotografii etc.

Întâlnirile se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani şi sunt organizate de Sala de Lectură şi Secţia „Împrumut Carte pentru Adulţi” din cadrul Bibliotecii, pe întreaga perioadă a lunii iulie.

Pentru informaţii şi înscrieri la aceste activităţi vă puteţi adresa la Biblioteca Judeţeană şi la Centrul Europe Direct. În ediţiile viitoare vom reveni şi cu alte proiecte ce se vor desfăşura la Bibliotecă pe timpul vacanţei.