
Polițiștii vâlceni au descoperit un bărbat dat în urmărire
• suspectul are 22 de ani și domiciliază în orașul Brezoi
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea anunță că, nu mai departe de luni, au reușit să identifice un bărbat care era condamnat la executarea a cinci ani și șase luni de închisoare. Tânărul de numai 22 de ani era totuși în libertate din cauza faptului că se sustrăgea executării acestei pedepse. El a fost descoperit pe 12 decembrie pe raza orașului Brezoi, acolo unde de altfel are și domiciliul. La ora actuală, el se află deja încarcerat în penitenciarul de Maximă Siguranță din orașul argeșean Mioveni pentru executarea pedepsei privativă de libertate, Judecătoria Râmnicu Vâlcea emițând pe numele lui mandat de executare a pedepsei.
Polițiștii vâlceni mai amintesc, prin intermediul aceluiași comunicat de presă, care au fost cauzele pentru care tânărul de 22 de ani a ajuns după gratii: comiterea mai multor infracţiuni de furt.