„PDL va lua maximum 10% la parlamentare”


vladoiu_aurel1• declară social – democratul Aurel Vlădoiu

Deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu a comentat, zilele trecute, pe seama fap­tului că votul uninominal într-un sin­gur tur a fost declarat neconstituţional de Curtea Consti­tu­ţională a României. „Este foarte interesant cum legea PDL privind alegerea într-un sin­gur tur a primarilor şi preşedinţilor de Con­silii Ju­deţene este constituţională, în schimb când dorim să corectăm un sistem electoral neperformant, care îi trimite pe cei de pe lo­cu­rile 2, 3 chiar şi 4 în Parlament, CCR spu­ne că aceas­tă lege este neconstitu­ţională. Acest verdict a fost dat în ajutorul celor din PDL, care sunt conştienţi că vor pierde alegerile, iar acum încearcă să mai sal­veze ce pot”, a afirmat Vlădoiu. Acesta a mai spus că se vede clar că PDL nu vrea unino­minal pentru că ştie că nu are nici o şansă. „Aşa, cu ve­chea lege, mai strânge un vot de aici, două de acolo, şi astfel obţine un loc de parlamentar. Indiferent de siste­mul de vot, USL tot va lua peste 50% din mandate, iar PDL maximum 10%!”, a mai spus Aurel Vlădoiu.