Ocolul pământului în 120 de zile

Cadiz, perla Andaluziei

Din Cartagena, navigăm pe coasta de sud-est a Spaniei,  trecem de Capul Gata și in­trăm în Marea Alboran. De aici, ajungem la Ma­laga, după care urmărim Costa del Sol, pe lângă Marbela, cu destinația Gibraltar. Dar nu ne oprim aici, ci traversăm strâmtoarea cu ace­laşi nume (printre oraşele Tarifa, din Spania, şi Tanger, din Maroc) și intrăm în Oceanul Atlantic. Ne continăm drumul, trecem pe lângă Capul Trafalgar şi Capul Rose, și ajungem în portul Cadiz. Aici ne oprim să vizităm.

Cadiz, oraș situat pe coasta de sud-vest a Spa­niei, este capitala provinciei Andaluzia. Așe­zarea a fost fondată de fenicieni, numind-o Gadir (oraş înconjurat de ziduri). Grecii, mai apoi, au denumit-o Gadeira. Este cel mai vechi oraş dintre toate cele existente în vestul Europei, datând din jurul anului 1.100 î.Hr. (unii arheologii susțin că ar fi numai din secolul al IX-lea î.Hr). După legendele greceşti, Heracles a fondat Cadirul, pe care l-a dedicat feni­cie­ni­lor. Sunt istorici care au lansat ipoteza că une­­le coloane ale templelor ar avea originea mitică a coloanelor lui Hercule. Pe la anul 500 î.Hr., e o opinie, i s-ar fi spus Carthage, iar sub romani a avut numele Gades. Oricum, oraşul devine în­floritor sub romani, însă o dată cu de­clinul Im­periului Roman, importanţa comer­cia­lă a ora­şului începe să se şteargă. Sub Spania mo­dernă, numele derivă în Cadiz, Cristofor Co­lumb porniun de aici, în 1495, în cea de-a doua sa călătorie. La 19 martie 1812, Cons­ti­tu­ţia Spaniei se votează aici, marcând eve­ni­men­tul faimosul Monument Cortes din Piaţa Spa­niei. În fața acestuia rămânem muți de admirație.

… Cadiz, aprilie 2011, în Sfânta Duminică de Florii. În port sunt ancorate patru vase mari de pasageri: Amsterdam, Ibero Cruceros, Vision of the Seas şi Costa Victoria – Genova.  Așadar, populaţiei oraşului de 126.000 de locuitori, i se adaugă aproape 10.000 de turişti, oaspeți primiți cu toate onorurile în orașul unde are loc cea mai mare procesiune religioasă în care rememorează public judecata şi răstignirea Mântuitorului nostru  Iisus Hristos.

Imediat ce am ieşit din port, chiar de lângă Căpitănia Maritimă am pornit într-un tur de oraş (Sightseeing City Tour Hop on – Hop off cu 12 opriri), începând cu Piaţa Sevillia, unde se găsesc poarta nr. 1 a Portului Cadiz şi sta­tuia Cadiz a Moret. Tot în Piaţa Sevillia se află și Vama Cadiz (Aduana), Staţia Centrală de Cale Ferată, vechea căpitănie a portului, Pa­la­tul Congreselor din secolul al XVIII-lea şi Bise­rica Santo Domingo. Următoarea oprire are loc la biserica El Corte şi la noul pod în construcţie pe o lungime de un kilometru, cu şase benzi în două sensuri, cu un nou centru comercial. Continuăm drumul:  ieşim în afara fortificaţiei prin Poarta de Tierra şi intrăm în noul oraş, cu blocuri noi, cochete, ultramoderne, hoteluri, restaurante, spaţii comerciale. Poarta de Tierra are de-o parte şi de alta Murrala de San Roque, în oraşul vechi, şi Piaţa de la Constitucion, în oraşul nou. Aici se află și două frumoase plaje, Santa Maria şi Playa de la Victoria, aceasta având ca simbol hotelul cu acelaşi nume şi cu noul Spital Puerto del Mar.

Revenim în oraşul vechi. Oprim în Piaţa Catedralei, chiar în faţa Catedralei Vieja, unde se pregătea procesiunea de Sfintele Florii. Am continuat drumul și următoarea oprire are loc la vechea plajă  Playa de la Caleta, unde se gă­seşte Stabilimento Baleario de la Caleta şi Cas­telul Santa Catalina. Trecem pe un dig de câteva sute de metri care intră în mijlocul oceanului, numit Paseo Fernando Quinones şi ajungem la Castilo de San Sebastian. Con­ti­nuăm  până în Parcul Genovez, unde se gă­seşte Grădina Botanică de Cadiz şi Teatrul Peman. Vis-a-vis de această splendidă gră­dină cu arbori tropicali, foarte bătrâni, se află clădirea centrală a Universităţii Carlos III în faţa căreia există un bazar permanent, numit Flea market de Cadiz. Penultima oprire: Parcul Ala­me­da Apodoca, cu Monumentul Marchizei de Ca­millas şi Bastionul Candelaria, într-un  car­tier cu vechi clădiri din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În sfârşit, ultima oprire, între Piaţa Spa­niei şi Bario de San Carlos, unde sunt, de ase­menea, clădiri foarte vechi, precum casa cu patru turnuri sau casa cu trei turnuri, Capela Angustias, Hospital de Mujeras. Coborâm din Sightseeing City Tour și explorăm oraşul pe jos. Ajungem în centrul oraşului, în Piaţa de S. Juan de Dios. O splendidă piaţă, cu pomii în­flo­riţi într-o  primăvară de argint! În această pia­ţă se află Primăria oraşului Cadiz (City Hall), cu minunatul ei turn cu ceas, Academia Hispano-Americană, multe clădiri rezidenţiale, restau­ran­te, cofetării, buticuri de toate felurile, care sunt deschise din zori şi până-n seară, deşi ne găsim în Sfânta Duminică de Florii. Sunt des­chise şi prăvăliile cu alimente, putem cumpăra pâine caldă cu băuturi răcoritoare, zarzavaturi, cafea etc. Din piaţă se vede şi poarta principală a portului, cu vasul nostru ancorat, în așteptarea ridicării ancorei.

Toate clădirile sunt îmbrăcate în zi de săr­bă­­­toare, având pe balcoane şi pe ferestre car­pete în culoare roşie, cu ornamente aurite. Din Calea Pelota ajungem în Piaţa Catedralei; pe drum întâlnim copii, tineri și tinere, adulţi în cos­­tume de ceremonie religioasă în cele mai di­verse culori, predominând albul, roşul, vio­le­tul și albastrul, cât şi în uniforme militare pen­tru fanfară. În piaţă se amenajau loje, scaune şi banchete, erau prezente societăți de tele­vi­ziu­­ne și radio, reporterii de la ziare și reviste etc.

Procesiunea religioasă începe peste o oră şi jumătate. Merg în str. Sacramento, la in­tersecţia cu Marques del Reale Tesoro, ca să foto­grafiez Turnul Tavira (Torre Tavira), fost Pa­la­tul Marchizei de Recano, construit în partea a doua a sec. al XVIII-lea (1788), la vremea aceea fiind cea mai înaltă consrucţie din oraş.  De la 20 iunie 1812, aici a funcţionat Tribunalul şi Curtea Supremă de Justiţie, astăzi turnul fiind pus la dispoziția Conservatorului Profe­sio­nal de Muzică „Manuel de Falla” şi Muzeului Tavira. Vizitez Turnul Tavira, iar apoi nu m-am putut abţine să nu intru în Restaurant Mariana, întâlnit în drum, pentru a gusta dintr-un jambon special. Am comandat o porție. Un maestru în arta culinară taie din jambon felii foarte subțiri, cu un cuţit foarte bine ascuțit, iar bunătățile ți le servește în pâine caldă de casă. Am udat această delicatesă cu un vin roşu, sânge de bou Salaz-Merlot de Cadiz, din 2005. Când am primit nota de plată am privit stupefiat:  un pahar dwe apă minerală carbogazoasă costa 1,60€, iar cel  de vin numai 1,40. Pentru o porție de jambon, prețul este ceva mai piperat: 7€.

Am ajuns la timp la procesiunea religioasă. Aveam rezervat locul în careul 14, chiar în primul rând, unde am putut filma şi fotografia în voie, nestingherit. Mai întâi au ajuns în piaţă cei îmbrăcaţi în niște mantii albe, cu căciuli ţuguiate pe cap. Aveai impresia că sunt niște figuri desprinse dintr-un film american cu tipi din organizația rasistă ku klux klan; li se vedeau decât ochii. Necunoscând bine simbolistica procesiunii şi neavând de la cine să aflu câte ceva, voi povesti faptele aşa cum s-au derulat.

Erau cam 50-80 de tineri, cum păreau. Cel din mijloc, care purta crucea, era desculţ şi cred că nu-i era prea uşor pe calupurile de piatră de granit, care pavau piaţa. Ceilalţi din jurul său aveau fiecare câte-o lumânare, din ceară roşie, înaltă cam de 120 cm şi groasă ca pe mână; toate erau aprinse. Purtau mănuşi albe şi ceara, care se topea, îţi da impresia că este sânge ce se scurgea în voie. Unii dintre ei, probabail ceva mai mari în grad, purtau nişte sceptre, iar alţii nişte suliţe, asemenea celor cu care fusese împuns Mântuitorul. Acum, când descriu, bănuiesc că s-a vrut să fie soldaţi romani. Urma un car alegoric în care se afla o machetă, care îl reprezenta pe Iisus Hristos, cu coroana de spini pe cap, cu cămaşa căzută până la brâu şi cu spatele biciuit plin de sân­ge… Pe faţă îi  șuroia sângele, dinspre co­roa­na de spini. Carul alegoric era purtat pe umeri de către 30 de tineri. Aceștia se aflau înăuntru, sub un patrafir de catifea, iar afară, simbolic, ţineau pe umeri carul. Alţi patru tineri, îmbrăcaţi în alb şi cu câte un sceptru, băteau cadenţa pentru mersul celor 30 din interiorul carului. În urmă veneau copii de 10-12 ani, îmbrăcaţi în cămăşi lungi, albe, cu gulerul negru, desco­periţi. Carul, sculptat şi aurit, flancat cu candelabre cu lumânări, de asemenea aurite, câte trei pe fiecare parte, avea cinci jerbe de flori, două în faţă şi trei în spate…

Cortegiul a intrat în Catedrală. După el, fanfara militară. Membri acesteia, vreo 50-60, purtau haine albastre cu centurion, pantaloni  şi caschete albe, toate instrumentele fiind de suflat, din alămuri. În jurul fanfarei se aflau mulți copii de câţiva anişori, care suflau din goarne, find de mână cu mămicile lor.

A urmat un al doilea alai, tot cu cor alegoric, în care, după părerea mea, se găseau judecătorii şi fariseii, cam 12 la număr, Ana, Caiafa, Pilat etc. Aceştia erau premerşi tot de „glugi albe” şi urmaţi de o altă fanfară, cam de aceeaşi mărime, dar costumaţia  membrilor era diferită: pantaloni albaştri, haine şi caschete erau albe.

Al treilea cortegiu, purta negru în carul alegoric pe Barabas. Costumaţia celor care precedau carful era de culoare violet, iarmembrii fanfarei erau îmbrăcați complet în negru.

Participanții la cel de-al patrulea cortegiu,  aveau costume ţuguiate de culoare roşu aprins, iar în carul alegoric se găsea Fecioara Maria, întristată, cu o trenă de culoare grena cu cusă­turi aurii, lungă până la pământ. Carul alegoric era acoperit cu un material de culoarea trenei, fiind împodobit cu 14 jerbe şi ghirlande din flori albe şi cu foarte multe lumânări albe. Îl urma o altă fanfară. Carul respectiv era din argint sculptat cu multe gravuri.

Următorul cortegiu, alcătuit cu acelaşi fast ca şi primele patru, purta în carul alegoric, bănuiesc eu, pe Apostoli, dar se mai aflau acolo un măgăruş, un prunc şi o femeie, chiar şi un sfânt. Probabil era Sfântul Apostol Petru, astfel reprezentat, fiindcă în religia catolică a fost pontificat ca primul Papă, în şirul de papi din anii 64-67 până astăzi. Procesiunea pe care am descris-o s-a derulat între ora 4.15 pm până la 9.15 pm, când am fost nevoit să plec în fugă spre port, întrucât peste trei sferturi de oră vaporul cu care călătoream ridica ancora  spre Insula Madeira.

Până când am plecat în Piaţa Catedralei, cred că s-au perindat mai bine de 3.000 de oameni, care făceau parte integrantă din procesiune, sub o formă sau alta. În drum spre vapor, în Plaza de Candelaria (Piaţa Cance­la­riei), am mai văzut încă şiruri de copii şi tineri, îm­brăcaţi în hainele de procesiune, care aştep­tau, încolonaţi, să meargă înspre Cate­drală, unde a avut loc, probabil, o altfel de pro­cesiune.

*

Oraşul Cadiz, pe lângă Cristofor Columb, care a plecat de aici în una din lungile sale  călătorii pentru a traversa Atlanticul, ne amintește și despre alte glorii ale umanității: de Francisco Goya, Murillo, El Greco şi Zurbaran, care au pic­tat în diferite case şi biserici de aici. Barto­lo­me Murillo a murit înainte să sfârşească cele­bra sa lucrare  „Marriage of St. Catherine”, din Catedrala Santa Catalina. Francisco Goya, pe aceste meleaguri, a imortalizat-o pe Ducesa de Alba, în două dintre celebrele sale portrete, dar, probabil, şi în controversatul tablou „Maja Desnuda.”

Câteva cuvinte despre Cota Donana, parcul naţional ce se întinde pe o suprafaţă de 500 kmp, aflat la gurile Fluviului Guadalaquivir, în regiunea Andaluzia, la numai câţiva zeci de kilometri nord-vest de Cadiz. O mlaştină tăcută şi nesfârţită, dispusă pe malul drept al fluviului amintit, în Golful Cadiz, ca şi pădurile din jurul ei, adăpostesc o faună bogată şi variată, re­prezentând una dintre cele mai bogate şi variate rezervaţii naturale din Europa. Vulturul imperial, dintre speciile cele mai rare şi peri­clitate, este totuși foarte mult protejat. Fiecărei perechi de vulturi, ale căror cuiburi se află pe ramurile groase ale pinilor mediteraneeni, i s-a creat un perimetru de vânătoare, pentru hrană, de aproximativ 50 kmp. Legenda spune că păsările mici, care sunt pradă uşoară ale aces­tui mare prădător, sunt atât de speriate că se sinucid, cuprinse de panică. Astfel, un flamingo, la vederea unui vultur imperial, care se apropie, de teamă că nu mai poate scăpa, îşi strânge aripile și plonjează în apă, înecându-se.

Donana începe cu o plajă aurie, integrată Plajei de Castilia, care se întinde, apoi, spre Sevilla, cuprinzând pădurile de pini meditera­neeni, lacurile de diverse culori, diferitele lăstă­rişuri şi mangrove, care odinioară formau locurile de vânătoare ale ducilor de Medina şi regilor Spaniei. Apele Lacului Charco del Toro sunt negre, iar cele ale lacului Santa Olalla sunt verzi. Crustaceele care trăiesc în aceste lacuri reprezintă hrana de bază a păsărilor flamingo, ele conţinând o substanţă care colorează penajul acestor păsări în rozul care le caracterizează. Păsările migratoare de aici, în special cele din nord, străbat continentul până în Africa, traversând Gibraltarul, locul lor preferat, mai ales pentru cele greoaie, berzele, bunăoară, pe care deplasările lungi peste mare le obosesc. În mlaştinile şi smârcurile de o întindere nesfârşită poposesc peste 200 de specii de păsări migratoare. Lopătarii, bâtlanii şi berzele cuibăresc în crângurile de plută, iar lincşii se ascund în scorburile bătrânilor copaci.

De unde îi vine numele acestui parc național? De la Dona Ana, fosta soţie a celui de-al şaptelea duce de Medina; de aici vine și numele de Donana. Ducesa de Alba a fost proprietara acestor pământuri, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind protectoarea şi, zic unii, muza şi iubita lui Francisco Goya, care a vizitat regiunea, imortalizând-o pe ducesă. Unul dintre tablouri poartă numele Dona Alba. L-am văzut la Budapesta, în Szep Müvezety Museum, din Hösök Terr, unde se află originalul.