Noi reguli pentru etichetarea sucurilor de fructe
Direcţia Agricolă Vâlcea informează că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat, recent, un proiect de ordin privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 510/768/319/2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, compoziţia, fabricarea şi etichetarea sucurilor din fructe şi ale altor produse similare destinate consumului uman. Potrivit acestui ordin, producătorii de sucuri din fructe vor trebuie să respecte câteva reguli noi privind etichetarea, astfel:
„În cazul produselor obţinute din două sau mai multe tipuri de fructe, cu excepţia cazului în care se utilizează suc de lămâie şi/sau suc de lămâie verde (…), denumirea produselor este alcătuită dintr-o listă a fructelor utilizate, enumerate în ordine descrescătoare în funcţie de volumele de suc de fructe sau de piure incluse, astfel cum se menţionează în lista ingredientelor. În cazul produselor obţinute însă din trei sau mai multe tipuri de fructe, indicarea fructelor utilizate poate fi înlocuită fie cu cuvintele «diverse fructe» sau cu un text similar, fie cu numărul tipurilor de fructe utilizate”, prevede proiectul.
De asemenea, „eticheta sucului de fructe concentrat (…), care nu este destinat livrării către consumatorul final, include o menţiune care indică prezenţa şi cantitatea adăugată de suc de lămâie, de suc de lămâie verde sau de agenţi acidifianţi autorizaţi de Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari”. Această menţiune apare pe unul dintre suporturile următoare: pe ambalaj; pe o etichetă aplicată pe ambalaj; într-un document însoţitor.
Potrivit conducerii Direcţiei, menţiunea «începând cu 28 aprilie 2015, niciun suc de fructe nu conţine adaos de zaharuri» poate apărea pe etichetă în acelaşi câmp vizual cu denumirea produselor menţionate în anexa nr. 1 partea I punctele 1-4 până la 28 octombrie 2016.