„Negocierile cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană s-au încheiat cu succes”


Vladoiu-Aurel• susţine deputatul Aurel Vlădoiu
 

Deputatul  Aurel Vlădoiu spune că negocierile cu partenerii internaţionali – Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială – în ceea ce priveşte angajamentele asumate de România pentru a şasea evaluare a acordului preventiv s-au încheiat cu succes. Negocierile au vizat modul de îndeplinire a performanţelor economice şi financiare până la data de 30 iunie 2012. „În urma discuţiilor s-a stabilit ca salariile funcţionarilor bugetari să ajungă la nivelul din iunie 2010. Mai mult, vor fi restituite şi sumele care au fost reţinute necuvenit pensionarilor. Important este şi faptul că, în urma negocierilor, a fost agreată plata TVA la încasare, ce va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2013. În ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, trebuie spus că au fost asigurate sume suplimentare autorităţilor locale pentru plata persoanele cu dezabilități şi arieratelor către creditori şi furnizori”, a menţionat deputatul Vlădoiu.

În urma negocierilor s-a stabilit că Oltchim va fi privatizată cu un investitor strategic, iar 15 procente din capitalul Transgaz va fi listat la bursă. „Oltchim va fi privatizat, până la mijlocul lunii septembrie, cu un investitor strategic, iar apoi, se va proceda la privatizarea a 15% din capitalul social al Transgaz. Din punctul meu de vedere, aceste negocieri creează stabilitate financiară, precum şi atragerea de investitori străini”, a mai spus Aurel Vlădoiu. „În perioada car urmează, nu vor avea loc reduceri de personal în sistemul bugetar în sectorul public şi se preconizează ca în 2012, să avem o creştere economică de 1,2%, inflaţia de 3,5%, în timp ce deficitul bugetar va ajunge la 2,2 la sută”, a conchis parlamentarul social – democrat.