METAFORE INSPIRATE (din arta contemporană românească)
„Metafore în culoare și marmură, 8+1” este titlul expoziției de pictură și sculptură inaugurate în primele zile ale lui noiembrie 2022 la Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, eveniment desfășurat în cadrul mai amplu al Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, ajuns deja la cea de-a unsprezecea ediție.
Cei opt pictori și un sculptor, la care se referă titlul, pot părea un grup restrâns, ce-i drept, dar el cuprinde o selecție de artiști ilustrativi pentru diversitatea tendințelor din arta contemporană românească. Rândurile următoare se doresc a sta mărturie în acest sens.
Alexandra Meiloiu expune cu această ocazie pictură și colaj. Picturile ei sunt caracterizate de culori fluide și intense, ce imprimă o senzație de curgere, de mișcare perpetuă a formelor, în vreme ce în colajele sale cu inserții de broderii tradiționale, revalorificate (în sensul de re-punere în valoare sub o nouă formă), găsim compoziții geometrice, mai statice, mai așezate, dar la fel de pline de farmec.
Lucrările de grafică ale lui Tudor Meiloiu se inspiră din arta populară, de unde preia motive caracteristice (flori, păuni, figuri geometrice). Ele sunt regândite, reinterpretate și integrate în compoziții ce păstrează simetria caracteristică artei populare, dar în care artistul „ascunde”, ca într-o ghicitoare, forme complexe ingenios construite din figuri mici. O artă cu „skepsis”, ce-l implică pe privitor în descoperirea mai multor niveluri de interpretare a operei.
Pentru lucrările Tinei Popa aș remarca faptul că titlul este un element esențial al operei, este indiciul ce oferă o direcție de interpretare. Cuvântul este astfel integrat conceptului lucrării. Ele se potențează reciproc în compoziții cu forme simple, esențializate, schițate însă într-o simfonie de tonuri vibrante, de acorduri cromatice complicate și armonioase.
Pictura figurativă a lui Victor Szolga este caracterizată de o mare simplitate a motivului, putem spune chiar că el alege în mod deliberat motive „umile” (bătrâna cu fetița, portretul de copil, peisajul de iarnă, cana cu bujori). Ceea ce nu o împiedică să fie de o mare expresivitate, căci ea rezonează emoțional în orice privitor, chiar și în cei mai puțin avizați. S-ar putea chiar decela în ea un substrat filosofic, ce transpare tocmai din această aplecare plină de simpatie și expresivitate asupra celor mai banale dintre motive.
Gestualismul abstract al lui Gheorghe Dican nu mai are deja nevoie de prezentări pentru cei preocupați de direcțiile actuale ale artei contemporane românești. Ceea ce continuă încă să surprindă în fiecare lucrare a sa sunt vivacitatea și varietatea rezolvării cromatice a fiecărei compoziții. Acestea codifică estetic inspirația de moment, dispoziția și experiențele cotidiene ale artistului, căci pictura sa este în același timp cerebrală și afectivă, prelungire firească și expresie a personalității omului, ce-și pune amprenta asupra activității sale artistice…
Seria mai largă a „Infantelor”, din care fac parte lucrările expuse aici de Olga Popescu (și care au fost obiectul unei expoziții personale cu ceva timp în urmă), constituie un bun exemplu al „cameleonismului” stilistic al artistei, mereu gata să se reinventeze și să-și reconfigureze lumea proprie pe pânză. Ele sunt interpretări ale celebrelor tablouri ale lui Velasquez într-o mare varietate de stiluri (fie istorice, fie inventate chiar de autoare, în cel mai bun spirit postmodern), în care culoarea constituie elementul predilect și îndrăgit, cel cu care pictoriței îi place să se joace în mod exuberant și ingenios.
Compozițiile sintetice ale lui Marin Răducu îmbină elementele abstracte și siluetele figurative, stilizate, dar ușor recognoscibile, într-un amestec efervescent de tehnici (spray, șablon, pensulație, stropire etc.) și un mixaj cromatic de mare forță.
Lucrările în marmură ale lui Doru Drăgușin au un vizibil caracter de schiță, înscriindu-se într-o estetică a accidentalului și non-finitului. A se remarca în acest sens înșiruirea de personaje stilizate în maniera lui Matisse, ce par să se metamorfozeze din îngeri în oameni, sau poate invers, depinde în ce capăt al șirului se poziționează observatorul. O ambiguitate de sens caracteristică nu doar artistului în cauză, ci aș spune chiar artei contemporane, ce preferă să lase interpretarea operei de artă la latitudinea privitorului.
În peisajele cu ruine arhitecturale ale lui Aurel Gârjoabă, înconjurate de vegetație, lumina aurie a apusului de soare învăluie cu prețiozitate formele geometrice, grele, ale pietrei, subliniind contrastul dintre Natură și Cultură, dintre spontaneitatea și vivacitatea Creației (cu majusculă!) și pretenția (evident neconfirmată) de durabilitate și de cucerire a Naturii prin creația umană. O atitudine ironică, nu doar a artistului, ci a omului contemporan în general, atât în fața istoriei, cât și a perspectivelor viitorului totodată! Deloc surprinzătoare, având în vedere evenimentele și crizele planetare cu care ne confruntăm… Dar asta este o altă poveste.
Pentru a rezuma, aceasta este o expoziție pe care aș caracteriza-o drept „delicios de antitetică” în ceea ce privește direcțiile și abordările urmărite. Poate tocmai de aceea deosebit de unitară în diversitatea sa, de constantă în divergența opiniilor și viziunilor exprimate de artiști, la fel ca arta contemporană însăși, contradictorie, tumultuoasă și imprevizibilă, dar mereu în acord cu sine în ceea ce privește opoziția față de tarele societății ce a generat-o.
• Text: Gabriela POPESCU
• Foto: Gheorghe DICAN și Gabriela POPESCU
 |
 |
 |
 |
 |
 |