Memorial Dumitru Bălașa


balasa_dumitru1• 100 de ani de la naștere

„Sămânță carpatică de lumină, izvor de omenie, suflet veșnic de măreție a străbunilor, slujitor devotat al lui Hristos, patriot legendar… înțelept al neamului și simbol al rabojului românesc” – așa îl descria, în 2001,  pe părintele Dumitru Bălașa, minunatul om ing. Dumitru Misăilescu-Panu, plecat de curând dintre noi, în lumea nemuririi, cu regretul de a nu-și fi împlinit toate proiectele întru îmbogățirea tezaurului ortodoxiei. De-a lungul a șapte ediții, fratele Dumitru Misăilescu s-a aflat între organizatorii de frunte al MEMORIALULUI PREOT BĂLAȘA. La ediția a VIII-a, care se va desfășura pe parcursul zilei de marți, 26 iulie (mâine), va fi prezent doar cu sufletul său mare, traversând Cerul, de unde ne privește, pentru a aduce încă un crâmpei din uriașa învățătură și cultură umană a  unui om generic, „Patriarhul de Drăgășani”.

Ediția din acest an a Memorialului Bălașa se află în organizarea Arhiepiscopiei Râmnicului, având ca parteneri Forumul Cultural al Râmnicului, Societatea Culturală „Anton Pann”, Fundația Culturală „Antim Ivireanul”, Asociația Na­țio­nală „Cultul Eroilor”, Asociația luptătorilor din decembrie 1989 și Fundația culturală „Dokiana – Preot Dumitru B­ă­la­șa”.  Manifestările vor fi onorate de prezența înalților prelați din fruntea Arhiepiscopiei Râmnicului,  ÎPS Gherasim, arhie­piscop și PS Emilian, Episcop Vicar, de alți invitați de seamă din Vâlcea și din țară.

Începând cu ora 11.00, în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Nicolae”, va avea loc un parastas în memoria  Pr. Dumitru Bălașa, iar, în continuare, în Sala Complexului Cultural „Sf. Antim Ivireanul”, se va derula un simpozion dedicat părin­telui comemorat, care, pe an ce trece, prin valorificarea a tot ce ne-a lăsat moștenire, cucerește titlul de Cavaler al Ortodoxiei. În acest context, celor prezenți li se vor prezenta trei lucrări editate special pentru această comemorare jubiliară: revista „Dokiana”, care apare sub îngrijirea pr. Ion Marinescu (Sutești), cartea „Centenar – preot Dumitru Bă­lașa (1911 – 2011)”, mărturii inedite, cu adnotări de Eugen Petrescu și Elena Adelina Olteanu, precum și însemnările pr. Bălașa (ultimele, din 2002), reunite sub titlul „File de jurnal” (cu o mărturisire de D. Misăilescu-Panu), o apariție editorială de excepție, cu pagini olografe, care apare sub îngrijirea pr. Nicolae State-Burluși.  Am ales, pentru a exemplifica preocupările majore ale părintelui Dumitru Bălașa, chiar  și în zilele senectuții, acest scurt text din Jurnal: „1 iunie 2002, sâmbătă: Limba Dacilor – Ovidiu (n.r. – Publius Ovidius Naso, poet roman, mort la Tomis, azi Constanța, în anul 17. d.Hr.) scrie că, în prezența lui s-au strecurat multe cuvinte dacice; nu unul, nu două, nu zece, nu o sută, ci multe, multe. Deci, limba Dacilor avea multe cuvinte din latina cultă. Giganticul arbore al TRACILOR DIN NEAMUL DACILOR. Noi n-am venit aici din nicio parte, giganticul arbore al dacilor cu c(irca) 200 de ramuri este aici de mii de ani. GRÎU.”

Manifestarea va beneficia de înțelepciunea și arta moderatoare a doi dintre discipolii apropiați ai părintelui comemorat, pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda și pr. Nicolae State-Burluși.

Ne-am dorit să încheiem aceste rânduri despre un OM pe care l-am cunoscut și admirat, cu câteva cuvinte ale sale, luminoase și pline de învățătură, mai cu seamă în această vreme potrivnică pentru milioane de români, care trăiesc în bezna minciunii, urii și rușinii: „Da, există viitor pentru România, iar pe voi, copiii mei (…), vă binecuvântez să rămâneți în veci copii, mereu (…) să aveți parte de mira­cole, așa cum au fost, sunt și vor fi întotdeauna toți fiii drepți ai României.”