Lungește-mi, Doamne, zilele!
Impactul autostrăzilor asupra economiei poate fi comparat cu descoperirea curentului electric pentru o gospodărie, într-atât este de vital pentru un județ ca al nostru, cu unul dintre cele mai ridicate volume de trafic din țară. Și pentru că bezna persistă, la mai bine de trei decenii de la Revoluție, chiar dacă se întrevede o luminiță undeva departe, mi-am propus să le amintesc vâlcenilor oportunitățile pe care le pierd zi de zi, an după an. Poate într-un sezon cu atâtea tururi de scrutin vor ști ce să le ceară politicienilor, unde trebuie să dea dovadă de voință politică. Politicienii la rândul lor vor ști ce să le ceară constructorilor, ce să urgenteze, și așa mai departe.
Un prim indicator de performanță ar fi acela al investițiilor străine directe. În afara capitalei, cele mai multe investiții cu aport de capital extern s-au concentrat la granița de vest a țării, de unde mărfurile puteau ajunge foarte ușor în Occident, beneficiind de infrastructura statului vecin. Între timp am mai mișcat și noi ceva prin Transilvania, ajungând cu cele patru benzi la granița de nord a județului. Județul Vâlcea ar putea fi legat în viitorul apropiat atât de capitală cât și de vestul țării, ceea ce pare o poziționare ideală în actualul context. La polul opus al dezvoltării se află Moldova, o regiune încă lipsită de autostrăzi.
În preajma autostrăzilor se produc unele din cele mai puternice boomuri imobiliare, care îngroașă vistieria comunităților locale din impozitul pe tranzacții. Boomul este determinat atât de centrele logistice care apar ca ciupercile după ploaie pe marginea drumului, cât și rezolvarea unor probleme de mobilitate pentru iubitorii de natură. De asemenea, forța de muncă este mult mai mobilă, navetistă, cu impact asupra șomajului, nivelului de trai și nu în ultimul rând asupra confortului locuitorilor din zonele adiacente.
Un alt punct de interes este turismul. Pe drumuri proaste nu se poate dezvolta nici industria călătoriilor, o știm prea bine, chiar dacă potențial am avea. Una e să mergi o oră, o oră și ceva, de la aeroport, și alta e să te hâțâni tot un deal și-o vale, transpirat din cap până-n picioare, într-un autobuz care se târăște pe asfalt prin văgăunile de la Milcoiu sau Drăganu. Iar dacă te mai și numești turist străin sau chiar autohton cu oarece pretenții, ți se ia, oricât de mirific ar fi peisajul la destinație. Preferi o destinație exotică pentru că tot atât faci cu avionul, iar în secolul vitezei nu se admit pierderi de timp.
Însăși organizarea de șantier a autostrăzii contribuie la creșterea industriei locale, cu contracte în sectorul construcțiilor, al distribuției de materiale, forță de muncă. Prosperă balastierele, stațiile de asfalt, prosperă și primarii care au cunoscut dinainte traseul autostrăzii și și-au cumpărat prin interpuși terenuri prin zonă, doar pentru a fi despăgubiți. Mai sunt atrase și ceva fonduri europene aferente investiției. Toată lumea e mulțumită.
Am lăsat la urmă cel mai mare impact pe care o cale de rulare rapidă îl are în viața comunității. Fără discuție, transportatorii sunt cei mai fericiți, volumul de mărfuri și persoane transportate crescând exponențial, mai ales dacă ar veni la pachet cu intrarea în Schengen.
Dacă toate aceste avantaje sunt reale, și sunt, se pune întrebarea: de ce ne câcâim atâta? De ce domnilor responsabili lăsați în întunecimea sa un județ atât de frumos? Nu e păcat de o asemenea splendoare? Înțeleg că se lucrează doar pe două din cele patru secțiuni ale autostrăzii, iar cel mai optimist termen de finalizare a întregului traseu de la Pitești la Sibiu ar fi undeva prin 2028. Lungește-mi, Doamne, zilele! Nici nu vor mai fi ăștia de acum la putere să taie panglica.