Lista cheltuielilor eligibile pentru proiectele de dezvoltare a fermelor mici


• agricultorii au posibilitatea să mai depună doar până la jumătatea lunii decembrie proiecte cu fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, în cadrul submăsurii 6.3, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2020

„Cheltuielile propuse în planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziţia de teren sau material biologic, efectuare de studii precum cel pentru sectorul pomicol, sau privind potenţialul agricol precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de Afaceri aprobat pot fi eligibile, indiferent de natura acestora”, se arată în Ghidul solicitantului. Conform prevederilor Capitolului 14 „Informaţii privind complementaritatea” din PNDR 2014-2020, cu privire la evitarea dublei finanţări, nu pot fi finanţate prin PNDR acţiunile eligibile prin Programul Naţional de sprijin al Sectorului Vitivinicol 2014-2018 (PNS – aprobat prin HG nr.578/2014, cu modificările şi completările ulterioare) şi/sau Programul National Apicol (PNA – aprobat prin HG nr.1050/2013, cu modificările şi completările ulterioare).
Planul de afaceri poate prevede orice alte acţiuni pentru apicultură şi/sau sectorul vitivinicol, cu condiţia ca aceste acţiuni să nu fie dintre cele eligibile prin PNS sau PNA, însă viabilitatea Planului de Afaceri va fi demonstrată prin descrierea coerentă a modului de gestionare, inclusiv economică a exploataţiei şi, dacă este cazul, vor fi prezentate cheltuielile efectuate în trecut sau în prezent cu finanţare din unul dintre cele două programe, sau ambele, după caz, având în vedere că NU există interdicţii cu privire la accesarea simultană a PNDR cu PNS şi/sau PNA. În acest mod, se asigură evitarea dublei finanțări, conform directivelor europene și completarea acțiunilor necesare din cele două fonduri (FEADR și FEGA), respectiv asigurarea complementarității dintre programe. Sprijinul public nerambur­sabil se acordă pentru o perioadă de maximum 3/ 5 ani (perioadă de cinci ani se aplică doar pentru sectorul pomicol) şi este de 15.000 de euro, procentul de finanţare nerambursabilă fiind de 100%.
Sprijinul pentru dezvoltarea fermelor mici se va acorda sub formă de primă în două tranşe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Deciziei de Finanţare; 25% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a Planului de Afaceri, fără a depăşi 3/5* ani (*5 ani pentru exploataţiile pomicole), de la data semnării Deciziei de Finanţare de către Directorul General Adjunct CRFIR.
Implementarea corectă a Planului de afaceri presupune îndeplinirea în mod obligatoriu a următoarelor condiţii: comercia­lizarea producției proprii în procent de minimum 20% din valoarea primei tranşe de sprijin, aspect demonstrat prin documente justificative, în conformitate cu legislaţia în vigoare; înfiinţarea platformelor de gestionare a gunoiului de grajd conform normelor de mediu în vigoare cu respectarea condițiilor de bune practici prevăzute în Anexa nr. 9 la Ghidul Solicitantului, în cazul în care exploataţia vizează creşterea animalelor; în cazul în care în cadrul exploataţiei agricole există o platformă de gestionare a gunoiului de grajd care respectă normele de mediu/ care trebuie adaptată la normele de mediu, în Planul de Afaceri se va detalia acest aspect; stabilirea domiciliului/ sediului social a solicitantului în UAT-ul în care exploataţia este înregistrată; în cazul în care fermierul va fi încadrat într-o activitate salarizată, în termen de maximum nouă luni de la data semnării Deciziei de Finanţare, locul de muncă al acestuia (sediul social/ punctul de lucru al angajatorului) trebuie să fie în acelaşi UAT sau zonă limitrofă a UAT-ului în care este înregistrată exploataţia; din Planul de Afaceri trebuie să reiasă dezvoltarea exploataţiei agricole. În cazul in care se constată că beneficiarul nu respectă condiţiile de implementare corectă a planului de afaceri, respectiv nu sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate şi de selecţie şi/ sau celelalte obiective prevăzute în Planul de afaceri, AFIR va proceda: fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit şi neacordarea celei de a doua tranşe de sprijin (în cazul nerealizării a cel puţin unui obiectiv obligatoriu din Planul de Afaceri); fie la plata parţială (din valoarea tranşei a doua, şi după caz de la beneficiar), respectiv proporţional cu ponderea obiectivului suplimentar nereali­zat în totalul obiectivelor obligatorii şi supli­mentare din Planul de Afaceri (în cazul nerealizării a cel puţin unui obiectiv supli­mentar din Planul de Afaceri). Suma va fi reţinută din valoarea tranşei a doua de sprijin, şi după caz de la beneficiar, în cazul în care se constată că trebuie recuperată şi din valoarea acordată la prima tranşa de sprijin.
Ponderea obiectivului suplimentar nerea­lizat se calculează ca procent din numărul total de obiective prevăzute în Planul de Afa­ceri aprobat (obligatorii şi suplimentare). Toate activităţile pe care solicitantul se anga­jează să le efectueze în cadrul Planului de afa­ceri şi pentru care a primit punctaj la se­lec­ție, devin condiţii obligatorii pentru menţi­ne­rea sprijinului şi pe toată perioada de va­la­bilitate a Deciziei de finanţare. După cum vă anunţam şi anterior, sesiunea de depunere a proiectelor pentru submăsura 6.3 a fost prelungită până la 15.12.2016, ora 16.00.