
Liberalul Vasile Borăscu a depus jurământul ca nou primar din Costești
Miercuri, 23 octombrie 2024, a avut loc ședința de constituire a noului Consiliu Local din Costești rezultat în urma votului din 9 iunie. În cadrul ceremoniei oficiale organizate la Căminul Cultural, liberalul Vasile Borăscu a depus jurământul, la fel ca și membrii legislativului local: „Astăzi, îmi revine o onoare deosebită și, în același timp, o mare responsabilitate. Câștigarea mandatului de primar al comunei Costești este un moment pe care nu-l voi uita niciodată! Este un angajament pe care l-am luat în fața dumneavoastră și pe care sunt hotărât să-l onorez cu cinste și demnitate! În primul rând, doresc să le mulțumesc tututor cetățenilor care au participat la alegerile locale și, în mod special, celor care mi-au oferit încrederea lor. Ușa mea va fi mereu deschisă pentru fiecare dintre dumneavoastră, Consiliul Local care astăzi își începe activitatea fiind partenerul meu în acest demers. Împreună, trebuie să ne asigurăm că fiecare proiect și fiecare inițiativă vor aduce beneficii concrete pentru Costești. Vom asculta vocea fiecărui cetățean și vom răspunde cât mai prompt și eficient nevoilor și dorințelor comunității. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul și încrederea acordate și vă doresc multă sănătate și succes în tot ceea ce faceți. Dumnezeu să binecuvânteze comuna Costești!” au fost primele cuvinte rostite de Vasile Borăscu din noua sa calitate, cea de edil.