
La inițiativa primarului Avan, Premii pentru 25 de elevi merituoși din Păușești-Otăsău
După mulți ani, cu ocazia sărbătorii Sfinții Apostoli Petre și Pavel, a fost organizată, la Căminul Cultural din Păușești Otăsău, serbarea de final a anului școlar 2015-2016. Elevii merituoși aveau coronițe pe cap, erau însoțiți de părinții mândri de rezultatele la învățătură, iar autoritățile locale, în frunte cu edilul Cătălin Avan, au știut cum să le răsplătească efortul. La inițiativa liberalului Avan, consilierii locali din Păușești au fost de acord să asigure premii în valoare de 3.000 lei. Toți elevii premianți la concursurile județene și naționale au primit sume de bani care să le stimuleze și mai mult, în viitor, performanța școlară. „Investim în viitor și ne recăpătăm tradițiile! Felicitări cadrelor didactice, elevilor și părinților deopotrivă, pentru rezultatele excepționale obținute, peste 25 de elevi fiind premiați în anul școlar 2015-2016”, a precizat edilul Cătălin Avan.