INCENDIU ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ în Golești. Proprietarul a suferit arsuri


Pompierii vâlceni au intervenit în această dimineață de duminică, 18 decembrie 2022, la ora 07.47, la o locuință situată în satul Coasta din comuna Golești. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit incendiul în plină evoluție. Proprietarul în vârstă de 74 de ani prezenta arsuri la membrele superioare și în zona capului, suferite când încerca să stingă focul.
„Prin intervenția promptă a pompierilor, s-a reușit salvarea locuinței, precum și a proprietarului acesteia, care, după ce a primit îngrijiri preliminare la locul intervenției, a fost transportat la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare. Incendiul a fost lichidat la ora 08.50”, ne-au informat pompierii vâlceni.

O rulotă și o magazine s-au făcut scrum

Pompierii au mai anunțat că, până la stingerea flăcărilor, au ars și s-au deteriorat o rulotă, o magazie construită din lemn cu învelitoare din șiță de aproximativ 10 metri pătrați, un pat și o sobă construită din teracotă. Cercetările preliminare, efectuate de pompieri la fața locului, au arătat că incendiul s-ar fi declanșat la nivelul acoperișului, în imediata apropiere a coșului pentru evacuarea fumului rămas, coșul fiind insuficient izolat față de materialele combustibile.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea