
Incendiu de la o lumânare uitată aprinsă
Un alt incendiu la care au intervenit pompierii militari s-a produs în comuna Pesceana, satul Negraia, la ora 20.48, în gospodăria unui bărbat. Flăcările s-au declanșat în interiorul locuinței unde au mistuit structura din lemn a acoperișului cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 40 mp. și s-au degradat zidurile locuinței construite din lemn cu tencuială. După aproximativ o oră de la sosirea echipajelor de pompieri la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în apropiere. Cercetările preliminarii efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat de la o lumânare uitată aprinsă în interiorul casei, proprietarul fiind plecat de acasă.