
Încă un mort pe drumurile din Vâlcea
Seria evenimentelor nefericite care se produc cu o regularitate fără precedent pe șoselele județului nostru a continuat la Băbeni. Sâmbătă noaptea, orășelul din sudul Râmnicului a fost scena unei noi tragedii. Era ora 22.20 (conform informațiilor oferite de polițiștii vâlceni) când, pe DN 64, s-a produs un accident rutier. Un bărbat în vârstă de 51 de ani, domiciliat în Băbeni, care se deplasa „pe mijlocul părții carosabile” – conform aceleiași surse a fost lovit de un autoturism. Deși conducea regulamentar, șoferul mașinii, un râmnicean în vârstă de 57 de ani, nu a reușit să evite pietonul imprudent. Autoturismul l-a lovit din plin pe băbenarul de 51 de ani, acesta decedând la puțin timp după producerea tragicului eveniment.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au verificat pe șoferul râmnicean cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările în acest caz vor fi continuate pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul rutier.