În Vâlcea continuă activitatea în cele cinci Centre de Permanență


În baza Ordonanței Guvernului nr.17/2022, act normativ care a modificat și completat Legea nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centrele de permanență, activitatea celor 5 centre de permanență ce funcționau în județul Vâlcea a fost supusă unui proces de analiză din partea DSP Vâlcea în scopul reorganizării activității acestora.

Prin deciziile emise în data de 07.11.2022, DSP Vâlcea a decis continuarea activității celor 5 centre de permanență, prin reorganizarea activității acestora, după cum urmează:

  1. Centrul de permanență Municipiul Râmnicu Vâlcea
    1. cu sediul în Rm. Vâlcea, Aleea Teilor nr.1 (parter – Liceul Tehnologic FERDINAND I Rm. Vâlcea);
    2. localități arondate: Municipiul Râmnicu Vâlcea;
    3. număr medici care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul centrului: 9
    4. telefon contact: 0350/802.422
  2. Centrul de permanență MILCOIU
    1. cu sediul în Comuna Milcoiu, sat Milcoiu;
    2. localități/comune arondate:  Milcoiu, Golești, Nicolae Bălcescu, Dănicei, Budești;
    3. număr medici care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul centrului: 6
    4. telefon contact: 0350/526.630
  3. Centrul de permanență GALICEA
    1. cu sediul în Comuna Galicea, str. Principală nr.3;
    2. localități/comune arondate: Galicea, Olanu, Stoilești, Nicolae Bălcescu;
    3. număr medici care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul centrului: 8
    4. telefon contact: 0350/525.822
  4. Centrul de permanență Băile GOVORA
    1. cu sediul în Băile GOVORA, str. Tudor Vladimirescu nr. 156;
    2. localități/comune arondate: Băile Govora, Păușești Otăsău, Stoenești, Mihăești, Pietrari, Bunești;
    3. număr medici care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul centrului: 6
    4. telefon contact: 0250/770.705
  5. Centrul de permanență CĂLIMĂNEȘTI
    1. cu sediul în Călimănești, str. Calea lui Traian nr. 295;
    2. localități/comune arondate: Călimănești, Berislăvești, Sălătrucel;
    3. număr medici care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul centrului: 7
    4. telefon contact: 0250/750.382

CENTRELE DE PERMANENŢĂ, ALTERNATIVĂ PENTRU URGENŢE

Centrele de permanenţă pot fi soluţia pentru evitarea aglomeraţiei de la unităţile de primire a urgenţelor/camerele primiri urgențe sau de gardă din cadrul spitalelor. Centrele de permanență pot prelua cazurile mai puţin grave ale unor pacienţi care au nevoie de injecţii, perfuzii ori pansarea unor răni. Serviciile medicale sunt oferite de medici de familie tuturor pacienţilor, indiferent că sunt sau nu asiguraţi.

CE SUNT CENTRELE DE PERMANENȚĂ ?

Centrele de permanentă sunt de fapt locuri unde medici de familie asigură continuitatea asistenței medicale primare în regim de gardă pentru comunităților locale arondate, în mod GRATUIT, fără asigurare sau trimitere, în afara programului normal de lucru al cabinetelor de medicină de familie. În cadrul lor funcționează cabinet/cabinete de medicină de familie în care se găsesc medici de familie şi asistente, serviciile gratuite acordate de aceștia fiind disponibile, zilnic, între ora 20,00 şi 8,00 dimineaţa a doua zi, și non stop, la sfârșit de săptămână și în zile de sărbătorile legale.

CARE ESTE SCOPUL ACESTOR CENTRE DE PERMANENŢĂ ?

Aceste centre au rolul de a ușura sarcinile serviciului 112, dar și ale spitalelor. Consultaţiile şi tratamentele în centre sunt gratuite şi se aplică oricărui cetăţean, indiferent dacă-i asigurat sau nu. „CAS Vâlcea achită gărzile profesioniştilor – medici de familie şi asistente, astfel încât să existe o prelungire a activităţii medicului de familie şi în afara programului normal al acestuia de la cabinet, pentru chestiuni care nu necesită o urgenţă reală”, a declarant directorul general al CAS Vâlcea, Alin Voiculeț.

CARE SUNT SERVICIILE MEDICALE OFERITE ÎN CADRUL CENTRELOR DE PERMANENȚĂ?

„Dacă aveți probleme de sănătate, dar nu vă încadrați pentru urgențe, aveți mereu un medic la care să mergeți, gratuit, fie că sunteți asigurat sau nu, fără a avea nevoie de bilet de trimitere. În cadrul centrelor de permanență se diagnostichează şi tratează pe moment o durere abdominală, febra, o durere în gât, diareea banală, ameţeala, furnicăturile şi multe altele. De asemenea, se poate urma tratamentul injectabil intramuscular, intravenos, sau perfuzabil din 8 în 8 ore, sau mai des, şi în afara orarului de cabinet al medicului de familie. Totul se face gratuit, chiar și dacă aveți nevoie de injecții”, a declarant în continuare sursa citată.

CE SERVICII MEDICALE NU SE OFERĂ ÎN CADRUL CENTRELOR DE PERMANENȚĂ?

Trebuie, totuși avut în vedere că unele servicii nu sunt oferite sau decontate. Așadar, nu se eliberează documente în contract/decontate de CAS, trimiteri colorate, reţete compensate și trimiteri la analize. De asemenea, nu se eliberează alte acte care necesită fişa medicală şi trecutul medical al pacientului. Nu se eliberează nici certificate de deces sau prenupţiale și nici adeverinţe pentru angajare, tabere sau diverse cursuri, etc. Alte activități care nu se desfășoară la aceste centre: nu se operează; nu se intubează; nu se tratează coma; nu se pune piciorul în ghips.