
În scurt timp, Încep lucrările la „bretelele” pasajului Tudor Vladimirescu
Odată ce vremea s-a îndreptat, au început lucrările privind amenajarea bretelelor pentru pasajul de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. S-a trasat deja primul tronson, iar în scurt timp încep lucrările efective.
„Vă spun clar că în acest an, așa cum am promis râmnicenilor, se va putea circula pe primul tronson. Pentru al doilea tronson, proiectul este aproape gata, mai sunt de făcut câteva exproprieri. În a doua jumătate a acestui an vor începe și pentru acesta lucrările, iar în 2018 va fi gata”, declară primarul Mircia Gutău.