Hoinărind pe străzile vechiului Râmnic, Strada Traian, cifre şi date

Motto: Încearcă să cunoşti mai bine Râmnicul, istoric, cultural şi economic, cu atât îl vei preţui şi iubi mai mult

Orice râmnicean ar trebui să se mândrească de faptul că oraşul nostru este traversat de la sud la nord de una dintre cele mai vechi artere de circulaţie de pe teritoriul întregii Românii. Pe-acolo şi-au croit drum chiar legiunile romane în goana lor către inima Daciei în cel de-al doilea război cu Decebal şi neînfricaţii lui daci. Tot pe-acolo, istoria ne lasă construite clădiri mari cu două sau trei etaje, cu o linie arhitecturală modernă de-un stil specific atins de nenumărate influenţe şi idei externe.
O scurtă şi aproximativă analiză a acestor construcţii dintre 1902-1939 a condus la concluzia că în acest interval s-au mai înălţat alte 1620 case, pe lângă cele 393 cu care strada intra deja în secolul XX.
Trebuie să vă reamintesc, dragii mei cititori fideli, că în prima decadă a secolului XX, au fost demolate multe clădiri insalubre în special în zona centrală, locul lor fiind luat de altele mult mai moderne aşa cum se prezentau cele de pe partea dreaptă a tronsonului dintre strada Mihai Bravu şi Bulevardul Tudor Vladimirescu.
Azi, în acest articol, voi încerca o micro-radiografie a unor case, magazine, ateliere şi proprietarii acestora. Totul pentru a  ne putea da seama şi mai bine de rolul şi importanţa acestei străzi în dezvoltarea oraşului se la poalele Capelei.
1857 – se cunoaşte primul document cartografic al Râmnicului, în care apare, pentru prima dată, un drum denumit Drumul Troianului.
1857-1876 – pe această stradă, între aceşti ani, existau mai multe case cu proprietăţi de teren arabil printre care: serdar Ioniţă Bunescu, moşia sfintei Episcopii a Argeşului şi a Severinului; serdar Ştefan Davidescu; serdar C. Vlădescu; Petrică Bunea; Hanul lui Zisu Dimitrie; serdar Zisu Dumitrache; Biserica Sfântul Ioan de peste Râu; Biserica Toţi Sfinţii; Schitul Inăteşti; Petrică Ştefănescu şi cârciuma sa; Cetăţuia.
23.02.1876 – drumul intră din capul oraşului dinspre miazăzi până la Cetăţuia, dinspre miazănoapte;
31.12.1879 – drumul începea înainte de Crucea Mişeilor, trecea prin oraş spre Călimăneşti pe lângă Crucea lui Spiridon, trecea în Râmnic peste Podul de Lemn de la râul Râmnic; 
1886 – Hotelul Temelie este lăsat prin testament primăriei comunei Râmnic, este renovat complet  în 1910 şi apoi demolat în 1925;
1894-1895 – se ridică palatul pitrarului Petre Slăvitescu, moştenit de fiul său Dincă Slăvitescu, în anii socialismului aici a funcţionat Banca de Investiţii;
1894-1899 – între aceşti ani, a funcţionat prima  cofetărie din oraş a lui Gh. I. Prahoveanu, la început în casa Bejan şi din 03.02.1899 în casa Elena Cernătescu;
1899 – strada începea de la casa Ilie Bănică, din partea spre miazăzi, traversa strada Călăraşilor, mergea spre miazănoapte, linie dreaptă până la casele proprietate foste ale lui Ion Papiu.
1902-1904 – se ridică Hal centrală, din piaţa oraşului
1905-1909 – în Râmnic, se înalţă clădiri mari şi tot mai frumoase de-a lungul străzii Traian, precum casele Olănescu, Bulat, Ciobanu şi cea mai reprezentativă a stilului neoclasic- Eugenia Măciuceanu – 1907;
1906 – se construiesc casele I. Niculescu şi Gogu Ştefănescu;
1907 – la intersecţia străzii Traian cu Mihai Bravu, Copetti ridică pentru d-l comerciant Ştefan Georgescu una dintre cele mai reprezentative case de patrimoniu ale oraşului. La parterul acestei clădiri, anii au consemnat numeroase magazine: 1914 – Farmacia „La Salvator”, condusă de Gh. Izvoranu; 1918 – „Librăria şcoalelor” renumită la vremea respectivă pentru varietatea de carte expusă şi pentru produsele de papetărie. Cei doi patroni A. Anastasiu şi Gr. Petrescu au fost primii librari care au folosit în oraş sistemul de lansarea de carte în mod festiv; 1924 –Farmacia „La Salvator Enric Tomas”, condusă de farmacistul Speranţa Niculescu.
1907 – se ridică şi casa C-tin Oromolu, clădire mare cu parter şi mansardă. La parterul său, în 1909, Abram Idel deschide cel dintâi magazin de haine de gata;
1909 – parterul casei Bejan găzduieşte ceasornicăria Henric Weiss;
1909-1911 – noul local al liceului Lahovary este construit după planurile arhitectului Ghica – Budeşti, constructor de lucrări fiind arhitectul Ion Referendaru.
1914 – în casa lui Dumitru M. Hanciu, ridicată la 1902, la parter fiinţează mai multe magazine printre care, la 25 aprilie 1914, se deschide Prima Fabrică de Cârnăţărie – Victor Ipavit;
1914 – apare şi casa lui Toma Niculescu, sub „bagheta” aceluiaşi antreprenor A. Copetti. La parter au luat viaţă mai multe magazine, printre care merită amintite şi Bazarul de automobile, patronat de Anastasiu şi Petrescu. La etaj, Niculescu deschide, la 1914, Hotelul Regina Maria şi tot acolo, dar pentru o mai scurtă durată, a funcţionat şi cinematograful unde rulau filme mute la care un pianist făcea diverse acompaniamente;
1916-1927 – în oraş, fiinţa celebra ceasornicărie „La Rusu”, cu Isac Oifa drept proprietar;
1919- pe partea stângă a străzii, ceva mai sus de biserica Cuvioasa Parschiva, se afla şi marele magazin de feronerie condus de Belu şi Dumitrescu;
1920 – funcţiona magazinul lui Fusman Emanoil, unde se vindeau numai obiecte de porţelan şi cristal;
1921 – la parterul casei Ghelmez, se află magazinul de sticlărie şi ceramică al lui Theodor Cusu, unul dintre susţinătorii financiari ai primei noastre echipe de fotbal a oraşului Societatea Sportivă Vâlcea;
1922 – în casa lui Dumitru Hanciu, funcţiona un magazin cu coloniale, băcănie, băuturi spirtoase- berărie condus de A. Lexandrescu şi C.D. Fiera;
1923 – colţul dintre Traian şi Mihai Bravu, era ocupat de cunoscutul magazin de coloniale şi delicatese „La Mercur”, a lui Dumitrescu şi Alex. Ionescu;
1924 – la parterul casei Ghelmez, limită de casa Bejan , fiinţa eleganta bijuterie
„Marconi”;
1924 – tot în stânga, la parterul casei Săltea, erau mai multe ateliere, dintre care croitoria modernă I. Puşchilă şi C. Simion era cea mai cunoscută în vreme ce la etaj funcţiona şi un restaurant;
1925 – casa Oromolu ţinea la parter un atelier de tinichigerie şi diverse articole de fierărie şi vopseluri;
1927 – în zona pieţei, lângă Iazul Morilor, era o prăvălie-atelier cu articole de tinichigerie sub conducerea lui Samuel Fritz;
1928-1929 – parterul casei Bejan găzduia celebra ceasornicărie a lui Vili Scutaru;
1943 – strada Traian se intersecta cu: strada Valea Episcopiei, Bd. Tudor Vladimirescu, Mihai Bravu şi Călăraşi- Ştirbei Vodă.
Din strada Traian se ramificau: 17 străzi pe stânga şi 17 pe dreapta, 3 fundături pe stânga şi două pe dreapta.
În centrul istoric se găseau 396 case, dintre care 325 au dispărut, iar zona se bucura de 68 clădiri dintre care mai găsim azi doar 15.
 Mihail TITI GHERGHINA