Hai-hui prin „Oraşul Luminilor’’ (III)

Inima simbolică a Parisului

Oraşul a început aici, pe Ïle de la Cité, o insulă locuită încă din antichitate de tribul pariziilor, care întemeiază un sat de pescari. Astăzi, cea mai mare parte a insulei este ocupată de impresionanta catedrală Notre-Dame  şi de Palatul de Justiţie. Ïle de la Cité este conectată de sora sa  mai mică, insuliţa Ile Saint-Louis, pe care s-au construit case de lux încă din secolele 17 şi 18. Parizienilor le place să spună că aceste insule surori ale Senei sunt, de fapt, inima metropolei lor, o inimă simbolică ce bate de milenii,  în ritm de înnoire, prin proiecte avangardiste, păstrându-se însă  neatinsă patina trecutului.

Vaporul cu care călătorim pe Sena întoarce aici, ocolind ’’inima Parisului’’ în acordurile imunului naţional francez La Marseillaise. Este salutul cu care  francezul îşi onorează de fiecare dată trecutul glorios şi simbolurile. În stânga noastră, un alt simbol: Pont de Neuf – Podul Nou. Un paradox: cel mai vechi pod de peste Sena, inaugurat sub domnia regelui Henric al IV-lea, în 1607,  are denumirea Podul Nou, botezat chiar de monarh. Podul, lung de 232 m şi lat de 22 m, este pavat şi a devenit, în timp, cel mai popular loc de întâlnire pentru îndrăgostiţi. Podul are 12 arcade; fragmentul de pod cu primele 7 arcade uneşte Ïle de Cité de malul drept al Senei, iar cel cu 5 arcade de malul stâng. În filmele cu muşchetarii, tânărul D’Artagnan, venit la Paris în căutare de glorie, îl întâlnim duelându-se cu diverşi duşmani pe acest pod, alături  de camarazii săi  mai în vârstă, care îl adoptă, Athos, Porthos şi Aramis, de fapt aceştia fiind ’’cei trei muşchetari’’ care dau titlul romanului lui Dumas-tatăl. De aici, din dreapta noastră, începe şi Cartierul Latin, despre care am pomenit şi în corespondenţele anterioare. Acest chei al Senei este placat, pe câteva sute de metri, de gheretele vestiţilor buchinişti, care vând cărţi vechi, tablouri sau diverse suveniruri. Un podeţ din piatră, apoi în stângă noastră majestoasa Catedrală Notre-Dame. Am vizitat-o (a câta oară?) cu două zile înainte de croaziera pe Sena. Chiar dacă poposeşti doar pentru câteva zile la Paris nu te lasă sufletul să nu revezi această capodoperă a arhitecturii gotice franceze, socotită centrul lumii. De această dată am făcut, la pas, şi înconjurul ei, odihnindu-ne în parcul cu arbori seculari, unde, pentru prima dată, am făcut o fotografie lângă statuia lui Carlo Goldoni (1707-1793), donată Parisului în 1906 de oraşul italian Parigi. La o coadă de vreo jumătate de kilometru ca s-o vizităm în interior, rememorăm câteva din marile evenimente istorice petrecute aici: încoronarea lui Napoleon Bonaparte, ceremonia religioasă la înmormântarea generalului Charles De Gaulle ş.a. Ne oprim în dreptul stelei de bronz pe care este scris ’’Km. 0’’, încorporată în caldarâm, în faţa Catedralei; de aici, se măsoară toate distanţele geografice din Hexagon. Ne aşezăm  câteva secunde pe steaua de bronz, pentru a ne reîntoarce în Paris, ca să respectăm legenda ce circulă de secole.

Înaintăm pe Sena, tablouri cu imagini istorice, pe care le cunoaştem şi din manualele şcolare, ne se perindă în dreapta şi stânga. Iată, ca o săgeată înfiptă în cer, turnul de la Capela regilor, apoi Conciergeria, palat impozant, de tip gotic, care domină capătul vestic din Ïls de la Cité. El ne aminteşte nu numai de Filip cel Frumos, care l-a construit la începutul secolului al XIV-lea,  ci şi de Revoluţia franceză. Mii de bărbaţi şi femei au fost închişi aici, schingiuiţi şi maltrataţi, în aşteptarea execuţiei prin ghilotinare. Într-o celulă din palat, devenit închisoare, şi-a aşteptat rândul la moarte şi Maria-Antoaneta, ghilotinată în Place de la Concordia. Câteva cuvinte şi despre o altă… ilustrată: Academia Franceză, prestigioasă instituţie de cultură, una dintre cele mai cunoscute din lume. Cu un an în urmă a aniversat 370 de ani de la întemeiere, fiind opera cardinalului Richelieu, care a înfiinţat-o să adăpostească ’’oamenii de litere care ştiu să păstreze limba franceză.’’

… Revenim în cheiul de lângă Turnul Eiffel. Căldură mare! Avem însă sufletele răcorite că am văzut, într-o oră de călătorie pe Sena, imagini de vis dintr-un Paris care, mai presus de orice, trăieşte pentru a împărţi bucurii milioanelor şi milioanelor de pământeni care vor să-l viziteze şi să-l cunoască, cum ne spunea primarul Bertrand Delance. Fiindcă, spunem noi, inima lumii bate şi din Paris! Vizitaţi-l şi vă veţi convinge.

La pas, pe Avenue Champs-Elysees

Metroul ne lasă la Arcul de Triumf, cel mai cunoscut simbol din lume al unei victorii. A fost înălţat în cinstea izbânzii lui Napoleon Bonaparte la Austerlitz, din 1805. Comandat în 1806, monumentul a fost finalizat 30 de ani mai târziu. Napoleon pierduse de mult puterea. În 1840, cortegiul funerar al Împăratului trecea pe sub Arcul de Triumf înspre Hotelul Invalizilor, unde a şi fost înmormântat. Astăzi, trupul său odihneşte într-o criptă de sub Domul de Aur al Bisericii Domului.

Continuăm, în corespondenţa viitoare, cu mari evenimente istorice legate de Arcul de Triumf parizian, cu alte momente importante(unele şocante) din istoria mai veche şi mai nouă a Oraşului Luminilor.