GUVERNUL PONTA A DESCHIS „UŞA” TRATAMENTELOR MEDICALE ÎN EUROPA


În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul a adoptat o Hotărâre cu privire la aprobarea normelor metodologice de asigurare a asistenţei medicale transfrontaliere ceea ce va permite aplicarea şi în România a Directivei UE nr.24/2011 privind drepturile pacienţilor de a se putea trata în orice stat membru al Uniunii Europene. În această Hotărâre de Guvern se precizează că persoanele asigurate în sistemul de asigurări obligatorii de sănătate din România, care se deplasează într-un alt stat membru al UE, vor beneficia de rambursarea contravalorii serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în conformitate cu legislaţia statului în care se acordă serviciul medical. Formularul S2 (E 112) pe care trebuie să-l obţină şi să-l folosească pacientul va fi emis în două situaţii. Prima: asiguratul hotărăşte să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat european. A doua: în cazul în care asiguratul urmează să efectueze un serviciu medical care face parte din pachetul de servicii medicale de bază din România, iar acesta nu poate fi acordat într-un interval de timp necesar în mod normal pentru obţinerea tratamentului în ţara noastră, luându-se în considerare de personalul ce va fi angajat din luna mai de la Punctul Naţional de Contact, din subordinea CNAS, starea curentă şi evoluţia probabilă a bolii.
Pe măsură ce vor fi distribuite cardurile de sănătate, cetăţenii români asiguraţi vor beneficia de tratament în străinătate, dar numai în statele membre UE, iar decontarea se va face la nivelul tarifelor practicate în România. Această condiţie este, de altfel, agreată la nivel comunitar prin Directiva 2011/24/UE potrivit căreia operaţiunea de rambursare a contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere nu va depăşi nivelul la care ar fi fost suportată dacă prestaţia medicală respectivă ar fi fost efectuată în ţara de origine a pacientului.
Pentru a face operaţional dreptul de tratament medical în oricare stat al UE, Executivul a aprobat şi noul pachet de servicii medicale de bază care urmează să fie aplicat începând cu luna mai. Se cuvine, de asemenea, subliniat că noul pachet de bază va conţine mai multe gratuităţi vizând mai ales pacienţii cu vârsta peste 40 de ani, iar consultaţiile, spitalizarea şi analizele medicale se vor efectua după noi criterii lărgindu-se aria prestaţiilor medicale care vor fi decontate prin Casa Asigurărilor de Sănătate.

                                   Dr. ing. ION CÎLEA
         PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN VÂLCEA