Festivalul Național de Teatru „VERSUS” 2022, ziua a VI-a


Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, a început spectacolul „O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris”, produs de Teatrul „George Ciprian” Buzău, scris de actorul Constantin Cotimanis și regizorul Daniel Bucur, regizat de Daniel Bucur, care a realizat și scenografia. Costumele sunt creația Adelei Cotimanis, coregrafia îi aparține lui Mario Grosu, muzica – David Simion. Premiera acestei piese a avut loc la 30.06.2022 la Buzău.

Nici Molière, nici Shakespeare, lângă vecine cu… pricine!

Un ziarist pensionar, divorțat, este chiriaș într-un cartier rezidențial onorabil, colaborează cu un ziar local, redactându-și articolele la mașina sa de scris (nu la computer) în „biroul” său amenajat pe terasa apartamentului, de unde poate observa în tihnă fluxul de oameni dintre cele două instituții de bază ale cartierului: berăria și biserica.
Cum este „om de scris”, care vede și aude multe, iar despre ce nu vede și aude este informat prompt de către vecinul de vizavi, tot pensionar, căruia nimic nu-i scapă, căci este dotat cu o puternică… lunetă astronomică, ziaristul se apucă să scrie o… piesă de teatru în care eroinele sunt trei femei care s-au perindat în ultima vreme prin apartamentul vecin: o tânără pe care situația din familia sa dezorganizată a adus-o, din disperare, să practice prostituția, ca să strângă bani, în speranța că astfel va putea salva viața mamei sale grav bolnave; altă tânără, venită de la țară, aspirând să facă o carieră artistică, chiar dacă nu o dădea talentul afară din casă; o femeie matură, profesoară de literatură (scrie poezii – se putea altfel?!) despărțită de soțul ei (de fapt, acesta plecase de acasă cu tânăra sa amantă).
Piesa este o comedie dulce-amară, cum este, în general, viața unor oameni oarecare. Textul nu are însă capacitatea de a te emoționa, chiar dacă, în opinia mea, asocierea regizorului cu actorul-autor a mai îmbunătățit calitatea spectacolului, dar nu oricine se naște Molière sau Shakespeare.
Cea mai valoroasă parte a piesei este finalul, cu adevărat emoționant, tulburător, în care ziaristul citește un poem al lui Jacques Prévert (poet și scenarist francez, 1900-1977), din care, după cum mărturisește actorul-autor, a pornit mesajul spectacolului.
În mod surprinzător, nu actorul-autor strălucește în spectacol, ci cele trei femei (interpretate de Iulia Dumitru, Diana Bagdasar și Victoria Bobu) sunt stelele reprezentației – nu știu dacă a fost o atitudine deliberată a actorului Constantin Cotimanis, care interpretează rolul ziaristului, sau dacă acesta a avut o zi mai puțin fastă ori poate aceasta a fost viziunea regizorală.
Mai multe nu vă spun despre spectacol, mergeți să-l vedeți, dacă veți avea ocazia, ca să aflați care era visul și ce rol a avut șoseta ziaristului în acțiunea piesei.
• Mircea MONU