Felicitări
Drăgălaşa noastră colaboratoare, poeta Antonia Toader, elevă în clasa a V-lea la o şcoală generală din Capitală – autoarea volumului de poezii „Jocul fulgilor de jar” (Editura RAWEXCOMS) apărut pe când era în clasa a III-a – poeta Antonia Toader, deci, în calitate de elevă cuminte şi silitoare, a câştigat locul I pe Capitală la Olimpiada de Limba şi Literatura Română, în competiţie cu mai multe mii de concurenţi de aceeaşi clasă, a V-a, şi vârstă.
Lupta a fost strânsă, tematica de concurs, grea – după propria-mi părere, grea chiar şi pentru vârste mai mari. Două poezii – una din Ion Pillat, „Prier”; cealaltă din Nichita Stănescu, „Deodată am auzit ploaia venind…” – cărora trebuia să li se găsească trăsături comune şi de diferenţiere, diverse figuri de stil etc. Apoi, redactarea unei compuneri, „de 150-200 de cuvinte (15-20 de rânduri) în care să fie prezentate două particularităţi ale operei literare” folosind câte un exemplu din cele două poezii („cronică literară”, în toată regula!). Şi, de parcă n-ar fi fost suficientă această împovărare pe căpşorul unor copii în vârstă de 11 ani, li se dă şi o „scriere reflexivă/imaginativă”, astfel: „Alcătuieşte o compunere narativă, de 200-250 de cuvinte (20-25 de rânduri) în care să prezinţi o întâmplare petrecută pe durata unei ploi de toamnă” – având în vedere: titlu sugestiv; convenţiile şi etapele naraţiunii; crearea a trei figuri de stil diferite; registru stilistic adecvat. La subiectul al II-lea – „Practica raţională şi funcţională a limbii” – s-a cerut scrierea unui text de 7-10 rânduri, „în care să descrii o ploaie torenţială”. În sfârşit, subiectul al III-lea – „Elemente de construcţie a comunicării” – a impus identificarea unor substantive, antonime, diftongi şi hiat. Şi toate acestea, cum spuneam, cerute unor elevi abia intraţi în clasa a V-a, copii în vârstă de 11 ani. Având la dispoziţie trei ore de lucru.
Nu vreau să bag discordie între generaţii, dar întreb: În ce clasă, în ce an, am studiat unii dintre noi aceste noţiuni? Cât de mari să fie, atunci, bucuria şi meritul micuţei noastre prietene şi colaboratoare? Felicitări, Antonia Toader!
PS Auzim că, la o astfel de competiţie – pentru această vârstă – a existat şi „dreptul la contestaţie”. Absurd, nedrept, umilitor (chiar dacă aparent legal) să dărâmi statuia unui copil de pe soclul pe care tot tu ai pus-o; ce transformări, cu urmări imprevizibile, se petrec în mintea acestui copil? – s-au gândit, oare, vajnicii noştri pedagogi?