Feerie de iarnă: Copiii Palatului sub cetina bradului


Luni, 16 decembrie 2013, Sala mare a Teatrului Anton Pann a fost neîncăpătoare pentru oaspeţii  spectacolului cultural-artistic “Feerie de iarnă: Copiii Palatului sub cetina bradului”, organizat de Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu-Vâlcea, Clubul Copiilor Drăgăşani şi Clubul Copiilor Horezu.

Întâmpinaţi din foaierul Teatrului de Fanfara Elevilor “Gabriel Chaborschi”, coordonată de Prof. Constantin Andrei, copiii, părinţii şi bunicii şi-au bucurat privirea şi sufletul cu obiecte decorative de iarnă, realizate la cercurile: Origami (prof. Mihaela Bobocu), Modelaj –Metaloplastie (prof. Mihaela Sandu), Ecoturism (prof. Felicia Blidaru), Ţesături – Horezu (Maria Dolofan) şi Navomodele (prof. Gheorghe Tîrcă).

Între tradiţie şi inovaţie, sub privirea atentă a Moşului, momentele artistice au impresionat prin diversitate şi frumuseţe, interpretându-se atât colinde religioase şi culte, cântece şi dansuri populare tradiţionale, balet şi dansuri sportive, scenete de teatru, adaptări moderne, sau colinde şi cântece în engleză şi în alte limbi.

Frumoasele colindele româneşti interpretate de Corul Palatului Copiilor, solistele Şiţoiu Teodora şi Găinuşe Lorena, şi grupul vocal-instrumental “Numai noi”, acompaniat de chitare şi de bongo, au încântat prin vocile cristaline şi atmosfera sărbătorească pe care au creat-o pe tot parcursul spectacolului.

Dansatorii de la Clubul Copiilor Horezu au plecat la colindat prin Oltenia, în straie de sărbătoare, prezentând două suite de dansuri populare şi melodii specifice zonei. Ansamblul “Steluţele brâncovene” şi solistele Tănasie Teodora, Alina Crăcană şi Ilie Petruţa, elevi pregătiţi de d-na. prof. Maria Văduva, au încântat auditoriul prin evoluţia plină de farmecul tradiţiilor din moşi strămoşi.

Nici dansatorii de la Clubul Copiilor Drăgăşani, coordonaţi de d-l. prof. Mihai Diaconeasa, nu s-au lăsat mai prejos şi ne-au purtat într-o călătorie imaginativă prin Transilvania, Moldova şi apoi, acasă, în Oltenia, cu suite de dansuri tradiţionale româneşti, purtând straiele sărbătoreşti ale fiecărei zone.

Colindele în engleză prezentate de elevii d-nei. prof. Cristina Maria Bălaşa au făcut trecerea spre secvenţele de inovaţie ale spectacolului, iar prezenţa încântătoare a Biancăi Pătru a confirmat, încă o dată, vocea care a cucerit juriul în cadrul show-ului televizat “Românii au talent”.

A doua parte a spectacolului a animat sala prin ritmuri de dans sportiv, prezentate de elevii şi de Majoretele-Crăciuniţe, sub îndrumarea d-nei. prof. Mihaela Runceanu, dar şi prin gingăşia şi graţia micilor balerine ale d-nei. coregraf Angela Burlacu.

Momentele comice de teatru oferite de Clubul Copiilor Drăgăşani şi Palatul Copiilor din Râmnic au adus zâmbete copioase şi aplauze micilor actori.

Adaptările moderne ale unor mini-scenete cunoscute au încântat şi animat sala: “Cititorul de contor” şi “Măriuca şi rochiţa”, dar şi piesa originală, scrisă de d-ra. prof. Ionela Piţigoi de la Clubul Copiilor Drăgăşani, “Pregătiri pentru Crăciunul mileniului III” în care, spiriduşele şi spiriduşii declanşează o serie de schimbări amuzante în Palatul Moşului.

Ce se întâmplă când, la audiţiile pentru rolul de moş, apar doi moşi Crăciun, MC Break şi MC Bike, cu alaiurile lor? “Audiţii pentru rolul de Moş Crăciun”, scenetă originală scrisă de elevii Trupei Big Bang de la Palat, sub coordonarea d-rei. prof. Ruxandra Deaconu, a încântat prin secvenţele dialogale, prin momentele de break dance şi de acrobaţie cu bicicleta, ale alaiurilor venite să ne ureze “La mulţi ani, la mulţi ani, moşul nostru e online!”

În uralele de final, micii artişti şi spectatorii au plecat spre casă, păstrând în suflet bucuria apropierii sărbătorilor de iarnă şi cântând în cor: Felis navidad, Merry Christmas, Joyeux Noel! Crăciun fericit!