
Face Băsescu baie de mulțime la Vâlcea?
• conform deputatului Ion Cristinel Marian, fostul președinte al României ar putea ajunge la Vâlcea chiar la finalul acestei luni
Precampania electorală pentru alegerile din 5 iunie a început, așa cum ne așteptam, destul de timpuriu! Dornici să nu piardă nicio secundă, liderii județeni ai partidelor își întăresc organizațiile, dar se bazează și pe notorietatea mai-marilor de la București pentru creșterea „procentelor” de capital electoral. Iar prima organizație județeană care va primi vizita liderului național ar putea fi Mișcarea Populară. Conform declarațiilor oferite de către unul dintre liderii MP de la Vâlcea, deputatul Ion Cristinel Marian (foto, centru), Traian Băsescu ar putea ajunge în județul nostru chiar la finalul acestei luni. Însă, după cum ne-a precizat același parlamentar, agenda președintelui nu a fost încă finalizată.
Indiferent când va avea loc importanta vizită, rămâne de văzut dacă Traian Băsescu va face o nouă baie de mulțime în județul nostru, așa cum se întâmpla odinioară.
„Traian Băsescu ar putea ajunge la Vâlcea la finalul lunii februarie. De principiu, în data de 27. Însă, agenda președintelui nu este încă finalizată și nu putem ști cu certitudine dacă va rămâne data de 27 sau nu. Cu siguranță, zilele următoare, vom cunoaște data exactă la care Traian Băsescu va ajunge în Vâlcea”, ne-a declarat deputatul Colegiului Drăgășani în Parlamentul României, Ion Cristinel Marian.