Dispare APDRP?


• Ministerul Agriculturii a publicat, pe site-ul instituţiei, o Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Finanţarea Investițiilor Rurale având ca scop gestionarea alocaţiilor financiare comunitare din cadrul FEADR

Unul dintre cele autorizate și credibile site-uri de infor­ma­ții pentru agricultură anunță schimbări majore în ceea ce privește viitorul finanțării dezvoltării rurale. Astfel, Recolta.eu amintește că: „ Având în vedere obligativitatea României de a desemna pentru fiecare program de dez­vol­tare rurală o autoritate de plată acreditată şi necesitatea absorb­ţiei fondurilor menţionate, se impun înfiinţarea şi sta­bilirea cadrului instituţional al Agenţiei pentru Finanțarea Inves­tițiilor Rurale. Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Ru­rale este o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, finan­ţată din venituri proprii şi subvenţii alocate de la buge­tul de stat, prin reorganizarea Agenţiei de Plăți pentru Dez­vol­tare Rurală și Pescuit, care se desfiinţează. Agenţia preia patrimoniul Agenţiei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, potrivit situaţiei financiare încheiate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Agenţia preia atribuţiile ce decurg din funcţia de monitorizare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pentru Progra­mul SAPARD, precum și atribuțiile de implementare teh­nică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dez­voltare Rurală 2007-2013 şi asigură respectarea crite­riilor de acreditare pe toată perioada pentru care i-a fost con­ferit managementul asistenţei prin deciziile Comisiei Euro­pene. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia se subrogă în drepturile şi obligaţiile ce de­curg din actele interne la care Agenţia de Plăți pentru Dez­voltare Rurală și Pescuit este parte şi din actele inter­naţ­ionale privind activitatea Agenţiei de Plăți pentru Dez­voltare Rurală și Pescuit, la care este parte statul român. 

 

Cum va fi aleasă conducerea instituţiei

 

Conducerea Agenţiei este asigurată de un director general numit prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvol­tării rurale, pe bază de examen sau concurs, în condițiile legii, care angajează şi reprezintă Agenţia în relaţiile cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti. În activitatea sa, directorul general este ajutat de trei directori generali adjuncţi, numiţi prin decizia aces­tuia, pe bază de examen sau concurs, în condiţiile legii: director general adjunct active fizice şi plăţi directe, director general adjunct infrastructură, leader şi investiţii non-agricole şi director general adjunct plăţi şi administrativ, care îndeplinesc atribuţiile specificate în Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției și în manualele de proceduri aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Persoana care ocupă postul de director general adjunct implementare tehnică din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se preia pe postul de director general adjunct active fizice şi plăţi directe, cu acordul ocupantului postului respectiv. Persoana care ocupă postul de director general adjunct plăți din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit se preia pe postul de director general adjunct infrastructură, leader şi investiţii non-agricole, cu acordul ocupantului postului respectiv.  Postul de director general adjunct plăţi şi administrativ vacant va fi ocupat prin examen sau concurs, în condiţiile legii. Agenţia are în structură opt centre regionale pentru finanțarea investițiilor rurale, fără personalitate juri­dică, care au arondate județele constituite în regiunile de dez­voltare rurală. București-Ilfov care are arondate județele Ilfov, Călărași și Ialomița, precum și municipiul București.  Cen­trele regionale pentru finanțarea investițiilor rurale sunt conduse de către un director general adjunct şi de către un director numiți prin decizia directorului general, pe bază de examen sau concurs, în condiţiile legii. Directorii generali adjuncţi ai centrelor regionale pentru finanțarea investițiilor rurale se subordonează directorului general al Agenţiei. Directorii centrelor regionale pentru finanțarea investițiilor rurale se subordonează directorilor generali adjuncţi ai centrelor regionale respective. La nivelul fiecărui judeţ, cu excepția județului Ilfov, se înfiinţează și funcționează un oficiu judeţean pentru finanțarea investițiilor rurale, fără per­sonalitate juridică, aflat în coordonarea centrului regional pentru finanțarea investițiilor rurale. Fiecare oficiu judeţean este condus de un director numit prin decizia directorului general, pe bază de examen sau concurs, în condiţiile legii. Oficiul pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București preia atribuțiile și întreg personalul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare și Pescuit Ilfov. Directorii oficiilor jude­ţene pentru finanțarea investițiilor rurale se subordonează direc­torului general adjunct al centrului regional. 

Care sunt atribuţiile instituţiei

 

Agenţia are ca principală atribuție implementarea tehnică, în condiţiile delegării de funcţii de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de mana­gement pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi implementarea financiară (plata) FEADR prin Programul naţional de dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020 (PNDR 2014-2020). Agenţia preia atribuțiile ce decurg din funcțiile de implementare tehnică, plată și monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 şi atribuţiile de raportare, recuperare debite, precum și cea de monitorizare ex-post a Agenţiei pentru Programul SAPARD. 

În condiţiile delegării funcţiilor de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, principalele atribuţii pentru activitatea de implementare tehnică ale Agenţiei sunt: a) primirea cererilor de finanţare întocmite de potenţialii beneficiari ai proiectelor finanţate din FEADR; b) verificarea cererilor de finanţare, în vederea aprobării proiectelor finanţate din FEADR, în raport cu criteriile de eligibilitate și de selecție stabilite prin pro­grame; c) selectarea proiectelor finanţate din FEADR, în con­formitate cu prevederile programelor; d) stabilirea obli­ga­ţiilor contractuale dintre Agenţie şi beneficiari şi totodată aprobarea începerii derulării proiectelor finanţate din FEADR; e) efectuarea verificării pe teren a proiectelor care vor fi finanţate din FEADR, atât înainte, cât şi după apro­barea acestora; f) întreprinderea unor acţiuni privind promo­va­rea, comunicarea, informarea, controlul şi altele aseme­nea, care să asigure buna derulare a proiectelor finanţate prin FEADR; g) raportarea progresului măsurilor care se implementează prin FEADR către organismele care asi­gură managementul şi coordonarea finanţării programului. 

Principalele atribuţii de plată ale Agenţiei sunt: a) verificarea cererilor de plată ale beneficiarilor proiectelor finanţate din FEADR; b) verificarea pe teren a proiectelor finanţate din FEADR, pentru a stabili eligibilitatea plăţii; c) autorizarea plăţii către beneficiarii proiectelor finanţate din FEADR; d) efectuarea plăţii către beneficiarii proiectelor finanţate din FEADR; e) înregistrarea angajamentelor de plată şi a plăţilor către beneficiarii proiectelor finanţate din FEADR; f) efec­tuarea de controale, ori de câte ori se consideră nece­sar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi con­diţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate”.