„Dimensiunile interioare”
• de Gheorghe Mihai
Dacă pe la începutul acestui an îi lecturam volumul de versuri „STRIGĂTE ÎN AGORA”, iată că, odată cu primele zile ale iernii, poetul vâlcean Gheorghe Mihai ne surprinde cu o adevărată bijuterie literară – noul său volum de versuri „DIMENSIUNI INTERIOARE”, apărut în excelente condiţii grafice la editura PROFIN din Drobeta Turnu Severin.
Şi acest volum este ordonat, riguros, în mai multe cicluri: „Poesis”, „Călător în sine”, „Lupta cu timpul”, „Eterna întoarcere”, „De amore”, „Te Deum” şi „Dialoguri”.
Ştim că Gheorghe Mihai scrie versuri de peste o jumătate de secol şi, totuşi, lirica însemnează doar trei volume. S-ar părea că este cam puţin. Noi credem, însă, că este suficient la un poet cât se poate de exigent cu sine, care se respectă. Gheorghe Mihai nu se abate de la cunoscutul dicton latin – festina lente. Adică se grăbeşte încet. Este un meticulos, întoarce cuvântul pe toate feţele, îi caută sensuri şi semnificaţii nebănuite şi numai după aceea îl aşează, atent, în versuri armonioase, fermecătoare. Se observă, în majoritatea creaţiilor sale, o necontenită căutare de sine care se finalizează în poezii pe deplin izbutite, precum „Darul vieţii”, Ars poetica”, „Dacă pe lume…”, „Dimensiuni sufleteşti”, „Pasărea măiastră”, „Doar cerbii”, „Bocet de pădure”.
O notă distinctă la acest poet este aceea că se menţine în linia marilor noştri clasici, caută necontenit frumosul, esteticul, perfecţiunea şi menţine versul la cote calitative superioare, la maximă concentrare, ca în poezia „Autumnală”: „Picăturile de ploaie / trec prin inimă şi gând / cu accent de cucuvaie, / surd chemările chemând. // Omul e un călător / fugărit de ploaia rece, / pasăre căzută-n zbor / peste care clipa trece”.
Dominat de un necontenit zbucium interior, Gheorghe Mihai duce o luptă tenace cu timpul, cu clipa prea repede şi dureros trecătoare. Şi uneori devine melancolic, ca în „Răpus de dor…”: „Vă duceţi voi, cocorii mei, vă duceţi / ca sângele amintirilor pe zare… / Când dintr-un trist pustiu o să vă-ntoarceţi / cu visuri, încolţind pe căi de soare, / amicii poate n-or mai fi a plânge, / vai, stelele se vor privi în şoapte / şi cu uitare fulgerând va ninge, / iar eu, răpus de dor, voi fi departe… / Cine mai şti-va, oare, c-am plecat? / În hruba neagră fi-va-mi alinarea, / greieri îmi vor cânta neîncetat, / m-o-nvălui nostalgic înserarea”. Poetul se caută mereu pe sine, dar şi măsura clipei („Măsura clipei”).
Gheorghe Mihai se reîntoarce mereu cu gândul la străbuni, la casa părintească, la paradisul pierdut al copilăriei. Din acest consistent ciclu se reţin, cu deosebire: „Colţ de spaţiu mioritic”, „Într-o inimă de ţară”, „După datini”, „Sus pe creste”, „Miraj”, „Miracolul oltenesc” şi mai ales „Ardealul”: „În togă carpatină / când amintiri coboară / din susurul veciei / pe Olt, de la izvoară, / Ardealul, tot Ardealul / începe să tresară / şi-n sfântul lui sufragiu / se-ndreaptă spre Cetate / şi-aduce drept omagiu / un crez de libertate / când veacul se destramă / şi-adoarme pe vecie / la sânul cald de mamă / Ardealul reînvie”. Toate aceste poezii, cu o vizibilă notă patriotică izvorăsc dintr-o puternică şi sinceră trăire sufletească, sunt atent ferite de banalităţi şi lozinci desuete.
Demne de reţinut sunt la Gheorghe Mihai şi poeziile de dragoste – „Privegheat de-un zeu”, „Cât ard pe rug”, Doar florile”, „Foc pe rug”, „Farmec” şi superba „Te-am căutat”: „Te-am căutat, frumoaso, pretutindeni / când te iveai ca frunza de armindeni, / ca zâmbetul în suflet şi pe faţă, / ca soarele-n priviri de dimineaţă, / ca roua-n zori sau când e clar de lună, / ca vântul când adie-n vreme bună, / ca oaza răsărită în pustie, / când setea crunt încearcă să răpuie / drumeţul adăstat de zări sublime, / te-am căutat, dar te-ai pierdut prin lume”. La poetul Gheorghe Mihai credinţa este puritate, căutarea echilibrului sufletesc, trăire pură, înaltă a unui sentiment. Pe deplin izbutite şi demne de reţinut şi poeziile dedicate poeţilor Dragoş Vrânceanu („Transhumanţă”), Nicolae Labiş („Zbor frânt”), Augustin Popescu („Un poem peste gura timpului”), Gheorghe Blăjan („Avertisment întors”), Cezar Ivănescu („Cântec”).
Cu noul volum de versuri „DIMENSIUNI INTERIOARE” vâlceanul GHEORGHE MIHAI se include pe merit, prin talent, pe drept şi definitiv în rândul poeţilor contemporani reprezentativi.