Derby-ul Ligii Naţionale se joacă la Cluj


faza_handbal9• „chimistele” întâlnesc astăzi vicecampioana sezonului trecut

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au încheiat scurta perioadă de vacanţă prilejuită de Sărbătoarea Învierii Domnului, ele urmând să revină astăzi în campionatul intern – singura întrecere în care clubul râmnicean mai este angrenat. Partida de la Cluj-Napoca se anunţă destul de dificilă, sportivele pregătite de Radu Voina urmând să se dueleze cu vicecampioana en-titre a Ligii Naţionale, Universitatea Jolidon. În pofida faptului că în acest sezon gruparea ardeleană a înregistrat câteva evoluţii oscilante, cedând în faţa unor adversare mai slab cotate, handbalistele clujene constituie totuşi o forţă a campionatul intern ce ar putea pune probleme chiar şi multiplei campioane a României. Valoarea gazdelor este dovedită şi prin poziţia pe care o ocupă momentan în ierarhia Ligii Naţionale – locul al doilea, cel care asigură prezenţa în preliminariile Ligii Campionilor.

Întâlnirea dintre Universitatea Jolidon şi Oltchim se dispută în cadrul rundei a XVI-a, partida fiind programată iniţial în data de 18 februarie, însă a fost amânată datorită programului foarte aglomerat pe care „chimistele” l-au traversat pe parcursul participării în grupele principale ale Ligii Campionilor. Meciul va fi transmis în direct de către postul de televiziune sportivă DigiSport3, cu începere de la ora 19.00. Tot astăzi, dar în cadrul etapei cu numărul douăzeci se vor mai disputa următoarele trei meciuri: CSM Cetate Devatrans – Universitatea Neptun Constanţa; HCM Baia Mare – HC Oţelul Galaţi şi Corona 2010 Braşov – CSM Bucureşti.

În clasamentul Ligii Naţionale, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea ocupă prima poziţie, cu 36 de puncte acumulate din optsprezece meciuri disputate (maximul posibil). Treptele imediat inferioare sunt ocupate, în ordine, de Universitatea Jolidon 31p; HC Dunărea Brăila 29p şi HC Zalău 28p. Următoarea partidă pe care handbalistele antrenate de Radu Voina o vor disputa va avea loc mâine, 19 aprilie, atunci când, în cadrul etapei a XX-a, ele vor întâlni în deplasare pe HC Zalău.