Deputatul Mazilu, interesat de soarta deţinuţilor
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România, în 2013, la plata sumei de 4.900 de euro lui Constantin Cristian Catană, fost judecător la Piatra Neamţ. Acesta fusese condamnat în 2004 pentru luare de mită. Catană s-a plâns la CEDO, în 2005, că în perioada 19 octombrie 2004 – 7 ianuarie 2005 a fost închis într-o celulă de 12,54 metri pătraţi, cu patru paturi, care nu avea grup sanitar propriu şi nici apă curentă. Potrivit fostului magistrat, accesul la toaletă era permis doar de trei ori pe zi, după un program prestabilit, şi nu între orele 22.00 – 5.00, încăperea unde putea face duş nu era bine încălzită, nu avea suficientă lumină în celulă şi nu a ieşit deloc să se plimbe în aer liber pe perioada arestului. Cristian Catană s-a mai plâns că a fost închis la comun cu alți deținuți, deşi el ca magistrat ar fi trebuit să stea într-un loc cu regim special. Pe baza acestor informaţii, deputatul vâlcean Dan Mazilu a susţinut în Parlament următoarea declaraţie politică: „Nu vreau să mă erijez în avocatul nimănui, ci doar să vă informez, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, despre problema condițiilor inumane din penitenciarele României. Acest subiect ne face de râs în toată lumea, nu doar în Europa, și ne scoate din buzunar, an de an, sume colosale oferite de CEDO drept despăgubiri pentru relele tratamente aplicate foștilor deținuți. Definitorii ar trebui să rămână pentru întreaga societate respectul și omenia manifestate și față de cei care au făcut unele greșeli și sunt trimiși la reabilitare, în penitenciare. În ciuda numeroaselor despăgubiri acordate, din cauză că bugetul administrației penitenciarelor este insuficient pentru construirea unor noi închisori și pentru executarea unor renovări, statul român continuă să încalce prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Probabil vă întrebați cum anume? Pe fondul lipsei banilor, România omite să aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg privind asigurarea unor condiții normale pentru deținuți. Cu alte cuvinte, este violat, parţial, e adevărat, art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care stipulează că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.
Onorată asistență, țin să vă aduc la cunoștință faptul că primim, frecvent, la comisie, memorii peste memorii despre condițiile inumane din pușcării. De asemenea, mii de plângeri împotriva statului român ajung anual la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Chiar dacă o mare parte a acestora sunt respinse, sute de reclamaţii sunt judecate. Numai anul trecut, ţara noastră a fost condamnată de CEDO în 70 de cazuri pentru încălcarea drepturilor omului. În aproape 40% dintre acestea, condamnările judecătorilor de la Strasbourg au fost decise din cauza condiţiilor din penitenciare. Majoritatea proceselor vizează condiţiile de detenţie, în special supraaglomerarea, însă mai sunt şi cauze în care se invocă acordarea tardivă de servicii medicale şi agresivitatea din partea personalului. Acum, statul trebuie să plătească daune de aproximativ 1,5 milioane de euro. Faţă de anii anteriori, suma este mai mică. Și asta nu pentru că s-ar fi reamenajat pușcăriile, ci pentru că majoritatea dosarelor mai vechi au fost soluţionate, dar şi pentru că legislaţia CEDO a fost schimbată şi au fost înăsprite condiţiile de admitere a contestaţiilor. Până în 2012, statul român a pierdut peste 600.000 de euro în urma proceselor intentate de deţinuţi la CEDO. Pentru supraaglomerarea deţinuţilor în închisori, igienă și ventilație deficitare în celule, apă semi-potabilă şi alimente necorespunzătoare, România este arătată cu degetul de întreg mapamondul. În ţara noastră, ajung în spatele gratiilor, anual, peste 30.000 de persoane, în condiţiile în care este spaţiu doar pentru 20.000 în cele 44 de penitenciare. Potrivit normelor internaţionale, fiecare deţinut are dreptul la un spaţiu de cel puţin 4 metri pătraţi. Doar că la noi spațiul individual per deținut este la jumătate față de standardele europene, recomandate autorităților române de către Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante (CPT). Nu de puține ori s-a constatat, în urma unor inspecții, și că doi condamnaţi împart acelaşi pat, în celulele neîncălzite. Sau că o persoană, care este mutată la un spital penitenciar, este transferată dintr-o parte în alta a țării, petrecând pe drum și câte cinci zile în mașini care sunt supracapacitate. În loc de 10 oameni, aceste autovehicule cară 20, legați la mâini cu cătușe, pe banchete din lemn. În aceste condiții, sistemul penitenciar din România nu este de fapt un sistem educativ, ci unul concentrațional. Mizeria materială din pușcării duce la mizerie morală și nu are vreo legătură cu pedeapsa pe care fiecare individ și-o execută. Condițiile din penitenciare sunt elemente care dezumanizează și asta nu are deloc legătură cu reeducarea. Evident că de condamnat este și corupția, din fericire izolată, de la nivelul conducerii stratificate a penitenciarelor care, în schimbul unor sume de bani, le permite anumitor deținuți cu dare de mână să încalce regimul de detenție. În timp ce pentru alții care și-au atins limita suportabilității, cum a fost cazul celor cinci deținuți de la Galați care și-au pus capăt zilelor prin spânzurare în ultimii doi ani, nu mișcă un deget. Vă repet că dezumanizarea care se practică în sistemul penitenciar este una care nu ține de o țară care are frontieră NATO sau UE. Nu ştiu exact câte cauze mai sunt pe rol la CEDO în momentul de faţă, pentru că ele ajung la agentul guvernamental responsabil de această problemă, dar sunt preocupat să găsim soluţii și să evităm să mai ajungem în asemenea situaţii. Dacă nu se reamenajează sau nu se construiesc noi închisori, sute de foști deținuți ar putea cere despăgubiri de milioane de euro! Este adevărat că statul caută soluţii pentru această problemă, iar autorităţile au încercat să atragă fonduri de la Uniunea Europeană. Sunt de părere că o variantă viabilă pentru remedierea acestei probleme, în condiţiile restricţiilor bugetare, este deschiderea către investiţiile din sectorul privat. Ca membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, cred că ar trebui să identificăm cele mai bune practici pentru ca acest tip de parteneriat public-privat să aducă beneficii pentru toate părţile implicate. De asemenea, țin să subliniez rolul crucial care ne revine nouă, tuturor parlamentarilor, în asigurarea standardelor CEDO de protecţie a drepturilor omului, inclusiv prin luarea măsurilor necesare punerii în executare a hotărârilor Curţii de la Strasbourg”.