„Dedicăm victoria fanilor noştri”


• Cristina Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare a meciului România – Spania

La puţine momente trecute după fluierul de final al întâlnirii susţinută du­minică şi încheiată cu vic­toria naţionalei României, Cristina Neagu a fost nom­inalizată de către organi­zatori drept cea mai bună jucătoare a partidei, ea punctând de şapte în poarta ibericelor şi oferind trei pase de gol colegelor sale. După primirea trofeu­lui simbolic, ea a de­clarat că este foarte fericită pentru rezulta­tul obţinut, dedicând succesul extrem de preţios fanilor naţio­nalei. Din cauza căderilor masive de zăpadă ce au avut loc duminică în partea de nord a Serbiei, circu­la­ţia dinspre România către oraşul Novi Sad (acolo unde s-a disputat meciul cu Spania) s-a desfăşurat cu mare dificultate, majoritatea sporterilor români fiind nevoiţi să renunţe la deplasare şi să urmărească întâlnirea în faţa micilor ecrane. „După trei meciuri dificile în runda preliminară, suntem fericite cu această victorie. Meciul următor, cu Ungaria, va avea aceeaşi importanţă. Dedicăm victoria cu Spania fanilor noştri, care nu au putut ajunge aici din cauza vremii nefavorabile. Personal, am încercat să dau tot ce am mai bun şi în meciurile de la Vârşeţ, dar cu Spania am reuşit să marchez mai multe goluri. A fost foarte greu să revin după lunga pauză cauzată de accidentarea de la umăr şi o perioadă scurtă de pregătire a acestui turneu, dar acum sunt cu adevărat fericită”, a mărturisit chimista Cristina Neagu.