Katarina Bulatovic aleargă după trei trofee!


• luna „cadourilor” se poate dovedi generoasă pentru handbalista muntenegreană

Recent nominalizată pentru titlul de „cea mai bună jucătoare a anului 2012”, sportiva legitimată la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat serios în lupta pentru adjudecarea altor două trofee, puse la bătaie în cadrul Campionatului European. Cu treizeci de goluri marcate în cele patru partide în care a evoluat pentru naţionala sa la turneul final din Serbia, Katarina Bulatovic se află în „pole-position” pentru câştigarea titlului de golgeteră a CE 2012. Ea este urmată în acest top de maghiara Zsuzsanna Tomori (24 de goluri), dar şi de colega de la naţionala Muntenegrului, Jovanka Radicevic (23 de goluri).

Pe lângă cele două trofee individuale menţionate mai sus, pe care chimista Bulatovic şi le poate trece în palmares în luna decembrie, peste mai puţin de şapte zile, ea şi colegele sale pot scrie o nouă filă memorabilă din scurta dar glorioasa istorie a handbalului muntenegrean. Reprezentativa micuţului stat ex-iugoslav este cotată cu şanse reale pentru a câştiga primul său trofeu la un turneu final (Euro 2012), după performanţa rarisimă înregistrată în această vară, atunci când Muntenegru a reuşit să ajungă până în finala Jocurilor Olimpice de la Londra, chiar la prima sa participare.